Reșițenii au talent și nu îl irosesc.

Înființată în 1948, Școala Populară de Arte și Meserii ”Ion Românu” și-a dovedit necesitatea pentru comunitatea locală prin dăinuirea ei, fără întrerupere, de-a lungul a 70 de ani. Cei care îi trec pragul pentru a-și descoperi sau dezvolta latura artistică, o fac de bună voie, nefiind o școală obligatorie, ci una aleasă din imbold vocațional.

După cum spunea directorul instituției de cultură, Mariana Dănescu, la această școală cursanții aleg din proprie dorință să studieze pictura, muzica, arta decorativă, dansul, arta fotografică și asta îi face să vină cu multă plăcere la școală.

”Aici este un cadru relaxant și o atmosferă primitoare. E frumos, e cald, e liniște, nimeni nu țipă, fiecare știe ce are de făcut și atmosfera este una plăcută. Părinți care au studiat aici, acum își aduc copiii. Sunt chiar și bunici care au urmat cursuri la noi și acum vin cu nepoții. Sunt și din cei înscriși la al treilea curs în prezent, adică au studiat 3 ani la o specializare, apoi trei ani la alta și acum sunt înscriși la al treilea curs, diferit. Mai glumesc uneori cu ei: ”Tot aici ești, nu ai mai plecat?” și îmi spun că le place aici în școală și de aceea vin”, povestește managerul școlii, Mariana Dănescu.

În anul școlar 2017-2018 au fost înscriși la Școala Populară 422 de cursanți. Managerul a precizat că nu există suficiente cadre didactice pentru câți doritori sunt. De exemplu, la clasa de balet există o problemă pentru că nu poate funcționa la capacitate din cauza lipsei de personal, managerul instituției având această specializare dar nu are permisiunea să predea la clasă.

”Nu este acoperit necesarul de personal de specialitate ce ar trebui să asigure toate orele cuprinse în planul de școlarizare, adică 34,05 norme didactice, iar posturi aprobate și ocupate sunt 12”, precizează Mariana Dănescu.

Dacă limita minimă de vârstă pentru cei care frecventează cursurile la ”Ion Românu” este de 6 ani, pentru vârsta maximă admisă nu există limită. În prezent, cei mai ”mari” cursanți au în jur de 60 de ani.

Partea interesantă a acestei școli este că stimularea creativității și a talentului cursanților se face prin participarea lor la un număr semnificativ de festivaluri concurs din județ și din țară, unde s-au primit și numeroase premii, dar și participări la festivaluri internaționale.

Am arătat deja că Școala ”Ion Românu” nu este doar o școală unde se predau niște cursuri, ci pe lângă încurajarea și dezvoltarea creativității și a talentului, cei care vin aici evoluează și personal. Unii își descoperă laturi artistice pe care nici nu știau că le au. Mai mult decât atât, după ce urcă pe o scenă la diverse concursuri, copiii câștigă încredere în ei înșiși, se fortifică emoțional.

Încurajați de profesori, copii care la început nu acceptau să urce pe o scenă, după ce au cântat sau au dansat pe o scenă în fața unui public, și-au dorit să aprofundeze studiile urmând Conservatorul. La fel și în cazul Artelor Plastice, copii timizi și introvertiți inițial, au reușit să aibă propria expoziție.

Școala Populară de Arte și Meserii ”Ion Românu” desfășoară activități centrate pe completarea educației prin artă a membrilor comunității locale.

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available