UPDATE. Reșițenii strâng rândurile în jurul UPU! Uniți împotriva COVID-19!

Primăria Reșița și Fundația Comunitară Banatul Montan se implică în campania privind strângerea de fonduri pentru Spitalul Județean de Urgență Reșița, inițiată de Asociația de Urgență Caraș-Severin, prin asistenta șefă de secție UPU, Mihaela Sârbu.

Despre campania inițiată pe fondul pandemiei de coronavirus ați putut afla ieri amănunte din resita.ro. Reacțiile au fost de toate felurile, din păcate, nu doar pozitive. Asta nu înseamnă că oamenii de bine nu trebuie să dea dovadă de unitate în astfel de momente critice, mai ales în cazul unei comunități cum este aceasta a reșițenilor, a cărășenilor.

Semnalul de și pentru unitate a fost tras astăzi și de primarul Reșiței, Ioan Popa, printr-un apel postat pe rețelele de socializare.

„Știm cu toții că sistemul medical de stat nu e nici pe departe ideal și că se confruntă cu mari dificultăți în ceea ce privește condițiile de găzduire a pacienților, dotările cu aparatură medicală și insuficiența personalului medical.

Această campanie e despre CE PUTEM FACE NOI CA ȘI COMUNITATE ACUM pentru a preveni un deznodământ dramatic al unei situații deja extrem de serioase.

Spitalul Județean de Urgență Reșița este cel mai mare spital din județul Caraș-Severin și ne-a cerut ajutorul. Noul coronavirus se răspândește extrem de rapid și mai multe cazuri au apărut deja și la noi în județ. Se estimează creșterea numărului de suspecți și pacienți într-un ritm alert și este clar în momentul de față că nu suntem pregătiți pentru a face față la ceea ce va urma”, transmite Primăria Reșița.

Puteți face donații în lei aici, prin intermediul Fundației Comunitare Banatul Montan, sau în euro aici, prin Asociația de Urgență Caraș-Severin. Până acum, în cele două conturi s-au strâns 15.200 de lei și, respectiv, 275 de euro.

Cu banii colectați până la finalul campaniei se vor cumpăra aparatură medicală și materiale necesare pentru Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Reșița, în vederea eficientizării la maximum a activității personalului medical din UPU, secție vitală în aceste zile pentru un număr tot mai mare de cărășeni.

Oameni buni, prin orice donație făcută, veți dovedi că vă pasă! Dovediți că țineți la semenii voștri de aici, din această mică, dar atât de sufletistă comunitate!

CITEȘTE ȘI: Strângere de fonduri pentru Spitalul Județean Reșița, inițiată de asistenta șefă de la UPU!

UPDATE, ora 20.50

Până la această oră, în cele două conturi s-au strâns 23.535 de lei și, respectiv, 315 euro. Au făcut donații, variind între 10 lei și 1000 de lei, aproximativ 190 de persoane, dar acțiunea este abia la început.

Donații confirmate:

Soava Sorina   100 RON

Sofica Dooru   100 RON

Bunda Achim-Emil 100 RON

Doru Bogdan   50 RON

Rapcea Sanda   100 RON

Basag Olivia 100 RON

Buta Oros Andra   50 RON

Bora Bianca   100 RON

Craciun Emanuel 300 RON

Iancu Daniel   50 RON

Craciunescu Alexandru   100 RON

Sorca Traian Gogu   100 RON

Garboni Alex   100 RON

Hategan Miloia Ivan   100 RON

Pinzaru Iovanca   100 RON

Todor Marius Traian   100 RON

Oana Stanescu   100 RON

Sgaverdea Laura   100 RON

Trica Alisia   25 RON

Florin Furdi   500 RON

Barlan Milica Andrei   50 RON

Jubenariu Marcela Simona 100 RON

Munteanu Cristina Daniela   100 RON

Meila Loredana   100 RON

Boghiu Janina   100 RON

Tugmeanu Maria   50 RON

Bunda Miruna   200 RON

Lupșiasca Edda   100 RON

Sauer Oana   100 RON

Dobre Gratian   100 RON

Pîrvu David Carol   100 RON

Gavrila Catalin   100 RON

Radovici Claudiu   100 RON

Mitroi Adrian   100 RON

Racz Bogdan   100 RON

Maritescu Alexandra   50 RON

Loga Laura   25 RON

Dimcea Amedeea 100   RON

Busoi Lucia   50 RON

Șușară Violeta   50 RON

Goiceanu Acica   100 RON

Loga Cristina   100 RON

Ioan Daniel   200 RON

Sanfira Andreea   100 RON

Plestici Ilie Laurențiu   50 RON

Stefanovici Silvana   100 RON

Rosu Brindusa   50 RON

Dobre Florin   100 RON

Cristea Diana   100 RON

Diana Obeșterescu   100 RON

Marinela Hurmuz   50 RON

Ursu Gabriela   100 RON

Mihaela Meila   100 RON

Stanescu Sonia   200 RON

Bunda Paula   200 RON

Dan Alexandru   100 RON

Popa Carmen   200 RON

Mihaela Sirbu   100 RON

Balean Rodica   100 RON

Ghimboasa Sergiu Mihai   100 RON

Elian Epstain   400 RON

Lala Daniel   50 RON

Marcut Mihaela  300 RON

Circu Alexandra   100 RON

Fara Cristian   100 RON

Oravetz Sonia   100 RON

Hurmuz Viorel   500 RON

Mezin Daiana 100 RON

Copocian Marius   50 RON

Teodorescu Adina   100 RON

Popovici Georgian   100 RON

Burz Octavian   50 RON

Ile Snejana   50 RON

Lazăr Cosmin   50 RON

Laudatu Lavinia   100 RON

Banescu Liviu Adrian   100 RON

Siminiceanu Angelica   100 RON

Frentiu Oana   50 RON

Mengheles Petronela Ionela   100 RON

Lozici Corina Ionela   100 RON

Medar Lavinia   100 RON

Răzvan Todor   100 RON

Blaj Florin 100 RON

Toma Doru 100 RON

Bezergheanu Oana 100 RON

Peia Lucia 100 RON

Galetan Gabriela   100 RON

Popa Florentina   100 RON

Guțu Mihai   200 RON

Topala Oana   500 RON

Quint Felicia   500 RON

Ghera Bianca   50 RON

Ana Sperneac   100 RON

Badea Anca   100 RON

Kun Atila   100 RON

Pau Iudita.  100 RON

Gârtoi Ionuț   100 RON

Ivascu Dorina   200 RON

Vilceanu Miriam   50 RON

Copaci Daniela   100 RON

Ardeleanu Cristina   200 RON

Ciobanu Camelia   100 RON

Taut Oana   100 RON

Gbera Isabela   300 RON

Matei Sebastian   50 RON

Marinela Hurmuz   100 RON

Truta Lavinia   100 RON

Farcasescu Loredana   50 RON

Ermalai Iasmina   100 RON

Danciulescu Bulgaru Bianca   75 RON

Alexandru Balitchi   100 RON

Radoi Mirela   100 RON

Chivu Marius   75 RON

Dobre Suzana   50 RON

Doroftei Georgiana   75 RON

Toma Silvia   100 RON

Malinetescu Georgian   50 RON

Ristache Mihaela   200 RON

Gratian Mihailescu   100 RON

Udroiu Catalin   100 RON

Lixandru Isabela   100 RON

Georgescu Cristian   50 RON

Grama Cezara   100 RON

Verdes Claudia   75 RON

Mezin Ionuț Eugen   100 RON

Pusca Anca   100 RON

Lorincz Alecu   100 RON

Verdes Clauda   100 RON

Pinzariu Lucia   100 RON

Rotescu Liliana   100   RON

Brundean Oana   50 RON

Carstea Alexandra   100 RON

Suteanu Iancu   500 RON

Popiac Diana   100 RON

Rotaru Marius   250 RON

Vladulescu Cornel   100 RON

Lalo Sonia Maria   500 RON

Furdui Viorica   100 RON

Leghezeu Jamina   100 RON

Belcea Lucian Florin   100 RON

Tuță Aneta   100 RON

Raul   10 RON

Andreea Sorescu   100 RON

Popescu Lucia   100 RON

Kiss Alexandra Susan   100 RON

Opre Roxana   200 RON

Crasta Dragoljub Mihai   100 RON

Bolcu Laurentiu   100 RON

Șest Camelia   100 RON

Belent Alina   100 RON

Azap Denisa   50 RON

Vernicu Georgiana   100 RON

Bogdan Plosca   250 RON

Radoi Simona   100 RON

Cimpeanu Monica   50 RON

Mitroi Miana   50 RON

Vulparu Mioara   100 RON

Moatar Maria   200 RON

Cimpean Gabriela   50 RON

Gruia Alexandru   100 RON

Dragoescu Cristian   100 RON

Lința Adina   100 RON

Chiosa Nicolae   100 RON

Csepei Narcisa   50 RON

Firu Monica   100 RON

Dragu Janeta   100 RON

Orbu Octavian   50 RON

Stepanescu Florinela   25 RON

Trutan Daniel   50 RON

Tamas Diana   100 RON

Lăcătușu Claudiu Costică   50 RON

Constantin Alina   50 RON

Visan Catalina   100 RON

Drăgan Florentina   100 RON

Radinca Stancovici   200 RON

Stețco Carmen 50 RON

Masay Traleș Maria   100 RON

Cuvinu Florina   500 RON

Szabo Carmen Petronela   100 RON

Catalina Elke   300 RON

Segarceanu Alina   50 RON

Paducel Claudia  25 RON

Anonim Anonim   1.000 RON

Azap Mihaela   100 RON

Petrica Daiana   100 RON

Brici D.O.M   150 RON

Bujorel Purice 100 RON

Drăgoi Daniel   25 RON

Carmen Milos  €20

Alina Dobrea  €20

Alin ILONA  €50

PETRONELA ZIMBRAN €25

Mia Vinu €30
Andreea Chambers  €50
Sorin Fisteag €100
Iulia Baica  €20

UPDATE, ora 24.00

Ziua de duminică, 15 martie, s-a încheiat cu o colectă de 25.810 lei și 315 euro, bani proveniți de la aproximativ 220 donatori.

Au mai fost confirmate donații de la următorii:

Ilie Vaidasigan   100 RON

Aniței Natalia   25 RON

Hajosl Ludovic   100 RON

Vela Ioana   200 RON

Aurariu Aurelia   100 RON

Tolan Felicia   25 RON

Dan Jurca   100 RON

Jurcovici Dragan   50 RON

Ghiaur Cristi   100 RON

Peica Ionela   75 RON

Vinatoru Sebastian   200 RON

Rusti Paul   100 RON

Grecu Jesica Maria   50 RON

Peternel Raluca   100 RON

Popescu Hadrian   100 RON

Gorun Mariana   50 RON

Jurca Nicolae   100 RON

Fita Alin   50 RON

Stroe Sebastian   100 RON

Bogdan Alex   50 RON

Rohozneanu Vasilica Daciana  100 RON

Ciocloda Cristina   100 RON

Racz Teodora   100 RON

Marcu Nicoleta   100 RON

Defta Gheorgita   50 RON

Băcanu Marian   50 RON

Continuarea, luni, 16 martie.

UPDATE 3, luni, ora 12.30

Până luni, 16 martie, la ora 12.00, s-au efectuat aproximativ 270 de donații, colectându-se 30.790 lei și 385 euro.

Au mai fost confirmate donații de la următorii:

Dumitru Gabriela   100 RON

Dara Marina Legezeu   100 RON

Cioana Delia   50 RON

Munteanu David   50 RON

Posa Adriana   100 RON

Florea Liliana   100 RON

Popovici Liliana   300 RON

Veresan Maria   100 RON

Ochetan Cristian Daniel   100 RON

Corina Sranica   300 RON

Babicin Dariana   75 RON

Ungureanu Adina   100 RON

Borcean Adela   25 RON

Goian Melinda   100 RON

Frenci Valerica   100 RON

Vișan Alina   100 RON

Cincu Tudor   150 RON

Disa Nicolae   100 RON

Constantin Florin   100 RON

Ulici Daniela   100 RON

Bako Eduard   100 RON

Hang Lorena   50 RON

Giurgiulescu Daniela   50 RON

Cumpanasu Cornel   50 RON

Petronela Martalogu   100 RON

Ana Maria Isabela Macovei   100 RON

Miclosina Adriana 100 RON

Blujdea Elena   100 RON

Bistrian Nicolae   100 RON

Claudiu Cebuc   100 RON

Raescu Ion   100 RON

Raileanu Lavinia   100 RON

Paczeika Francisc Ioan   100 RON

Tipluica Raluca Ioana   50 RON

Simion Cosmin Ignat   100 RON

Maria Hotnogu   100 RON

Andreea Bistrianu   100 RON

Marius Dumbrava   100 RON

Mateiescu Beatrice   100 RON

Adina Milena   30 RON

Mihaela Covaciu   100 RON

Alexandra Elena   50 RON

Mrs Cristina Rites   168 RON

Răzvan Bogdan   482 RON

Agache Lia Stela   100 RON

Anonymous €20

Wojtek Liquidfish €10

Ursulean Ana -Maria €40

UPDATE 4, marți, ora 12.35

Până marți, 17 martie, la ora 12.00, s-au efectuat aproximativ 340 de donații, colectându-se 46.810 lei și 685 euro.

Au mai fost confirmate donații de la următorii:

Oroian Adela   50 RON

Ghera Milovan Petar   50 RON

Jivan Liliana Marina   45 RON

Dottermann Rodica   100 RON

Oroian Olimpiu   50 RON

Cocea Angelica   50 RON

Rat Laura   25 RON

Leucon Daniel   100 RON

Pau Flavia   700 RON

Schiteanu Dragos   200 RON

Paducel Marioara   50 RON

Malachi Sorin   50 RON

Suhai Gabriela   500 RON

Todor Ivan   50 RON

Paunescu Mariana   100 RON

Banac Miodrag   50 RON

Corina Manuela Motisan   240 RON

Bejan Otilia   200 RON

Știopu-Soacă Maria   100 RON

Durut Evelina   200 RON

Ciocloda Ramona   100 RON

Cocon Estera   50 RON

Cocon Mihai Antoniu   50 RON

Isaz Geta   1.000 RON

Vlăduț Elisaveta   100 RON

Pirvan Georgiana   300 RON

Mitrofan Valentin   100 RON

Jivan Claudiu   50 RON

Floarea Violeta   100 RON

Stangu Eva   100 RON

Ifrim Odeta   50 RON

Latcu Ifrim Ema   100 RON

Ardai Thomas   50 RON

Latcu Manuel   100 RON

Gavril Călin   100 RON

Traleș Cosmin Mircea   140 RON

Catrina Viorica   100 RON

Ramcea Daniela   100 RON

Cosmina Brumariu   100 RON

Babin Florentina   100 RON

Dabu Madalin   120 RON

Mitu Alina   200 RON

Alin Nistoran   100 RON

Moșoarcă Alexandra Cristiana   100 RON

Mihaela Papoe   100 RON

Duicu Daniela   100 RON

Doandes Cristian   50 RON

Marcu Alexandra   100 RON

Roman Delia   100 RON

Goncea Sorin   75 RON

Frențiu Alina   100 RON

Gherman Nicoleta   50 RON

Adela Anonim   100 RON

Mezin Petru Daniel   25 RON

Lupita Cristina   50 RON

Cniș Petru   100 RON

Ana Popa   450 RON

Anca Bica Balalau   100 RON

Grădiștean Anda   25 RON

Hosu Otilia   150 RON

Jula Ramona   100 RON

Bălan Carmen Mihaela   50 Ron

Puichita Titian   500 RON

Lucaks Arpad   250 RON

Istfan Daniel   50 RON

Maria Tudor   100 RON

Blaga Cornelia   300 RON

Viviana Vasilovici Stiuj   100 RON

Elena Rancu   100 RON

Doina Plosca   250 RON

Manciu Romică Ionel   100 RON

Draghia Marius Marian   100 RON

Mihai Andrei Cheregi   720 RON

Alina-Didona Jiga-Militaru   140 RON

Ignat Roxana   100 RON

Ciresan Mihaela   100 RON

Tataru Oana Georgeta   50 RON

Uma Ionel   50 RON

Albert Carmen   100 RON

Anonymous   €100

Anonymous   €100

Lidia Magureanu   €100

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available