Circulația autovehiculelor de tonaj greu va fi interzisă în zona Poșta veche – Universalul vechi – TMK, în următoarele trei luni, pe durata executării lucrărilor la infrastructura rutieră.
Comisia de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Reşiţa a decis, vineri, 30 iunie, restricționarea accesului autovehiculelor de tonaj greu în zona șantierului deschis de PORR Construct pe străzile Traian Lalescu și Paul Iorgovici. „Având în vedere că se circulă pe o singură bandă în zona Poșta veche – Universalul Vechi – TMK, unde se lucrează acum, și există riscul ca mașinile de tonaj, încărcate cu fier vechi sau lemn, să rupă din banda unu, excavându-se banda de tramvai, am decis să limităm pentru o perioadă de circa trei luni traficul greu în zona respectivă”, a anunțat primarul Ioan Popa.
Traficul greu va fi deviat pe centura ocolitoare a municipiului. „Tot ceea ce înseamnă camioane cu fier vechi care se duc la combinat sau cu lemne vor fi deviate pe la Club Castel, pe centura Reșiței, pe Valea Țerovei și ieșire spre Calea Caransebeșului, astfel încât să încercăm să nu punem în pericol structura destul de fragilă a drumului pe banda unu în zonele menționate”, a precizat edilul Reșiței.
Sursă video: Youtube/frameD Future PRODUCTIONS









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)