Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Naidăș au depistat, în urma unei acţiuni integrate pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, opt cetăţeni din India care au trecut ilegal din Serbia şi urmau să fie transportați spre vestul Europei de către doi cetățeni români.
Cei opt cetăţeni indieni se aflau într-o autoutilitară care a fost oprită în trafic de către poliţiştii de frontieră pe Drumul Naţional 57, pe raza localității Răcășdia. „Autoutilitara era condusă de un cetăţean român, care era însoțit de un conațional. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, în interior au fost depistate opt persoane, cetățeni străini. Având în vedere faptul că nu îşi justificau prezenţa în zonă, persoanele în cauză au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Naidăș pentru cercetări”, informează Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara.
În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că este vorba despre opt bărbaţi din India, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care au declarat că au venit în România din Serbia cu intenția de a ajunge într-o ţară din spațiul Schengen. În cazul acestora, a fost deschis un dosar penal pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat, iar cei doi cetăţeni români sunt cercetaţi pentru trafic de migranți, în stare de arest preventiv pentru 30 zile.
„Pe această cale dorim să reamintim cetăţenilor români şi străini să nu transporte persoane necunoscute în apropierea sau spre frontiera de stat, iar în situaţia în care le sunt solicitate astfel de servicii de transport, să anunţe echipajele Poliţiei de Frontieră, apelând numărul de telefon care funcţionează non-stop: 021.9590”, precizează reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara.