Romeo Dunca a pus pe masa ADR Vest portofoliul de proiecte al CJ. Sunt vizate investiții în sănătate, turism, infrastructură, cultură și educație

Noua conducere a Consiliului Județean Caraș-Severin a conturat o serie de proiecte prioritare pentru dezvoltarea județului pe care le-a prezentat Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest în vederea găsirii unor soluții de finanțare.

Portofoliul de proiecte pentru care Consiliul Județean Caraș-Severin intenționează să atragă fonduri europene a fost discutat cu conducerea ADR Vest în cadrul unei conferințe desfășurate în sistem online. Alături de președintele Consiliului Județean,  Romeo Dunca, la discuții au mai participat administratorul public al județului, Tinu Vidaicu, primarul Reșiței, Ioan Popa, precum și responsabilii cu implementarea proiectelor cu finanțare europeană din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean.

„Lucrăm și ne consultăm în fiecare etapă necesară obţinerii finanţării, așa cum am făcut-o și astăzi, într-o întâlnire în care am pus pe masă propunerile de proiecte pe care ni le dorim. Căutăm cele mai potrivite linii de finanțare, fie că este vorba de POR 2021-2027 sau Planul Național de Redresare și Reziliență, prioritar fiind nou spital județean pe care-l vrem la Reșița”, a declarat președintele CJ Caraș-Severin, Romeo Dunca, la finalul întâlnirii. Acesta a mai precizat că administrația județeană își mai dorește „modernizarea drumurilor județene, realizarea celor 500 de kilometri de trasee cicloturistice care străbat județul de la nord la sud și dezvoltarea zonelor turistice Semenic și Muntele Mic. Avem o preocupare pentru reabilitarea energetică a clădirilor celor două muzee pe care le avem, la Reșița, respectiv la Caransebeș, dar și a Palatului Administrativ”. Nici domeniul educației nu a fost lăsat la o parte, în cadrul discuțiilor conturându-se oportunitatea înființării la Ateneul Tineretului, imobil aflat în patrimoniul Consiliului Județean, a unui centru județean de excelență pentru copii și studenți, pentru care există linie de finanțare. De asemenea, se are în vedere atragerea de fonduri europene în vederea dotării și digitalizării celor patru școli speciale aflate în subordinea Consiliului Județean: Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Aurora” Reșița, Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Primăvara” Reșița, Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Christianna” Bocșa și Centrul Școlar de Educație Incluzivă Caransebeș.

Potrivit reprezentanților Consiliului Județean, în perioada următoare, noile propuneri vor fi reașezate pe liniile de finanțare corespunzătoare și se va urgenta finalizarea documentațiilor necesare pregăririi proiectelor.

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

ADVERTISEMENT

Cele mai citite