Rossonerii, eșec la Dumbrăvița

 

CSC Dumbrăvița a învins astăzi cu 1-0 pe CSM Reșița, în etapa a doua a play-out-ului Ligii 2, rossonerii obținând astfel un singur punct în ultimele trei partide de campionat.

 

După înfrângerea cu CFC Argeș, din deplasare, și jocul dezamăgitor de săptămâna trecută de pe teren propriu cu Unirea Dej, echipa lui Flavius Stoican nu a reușit să lase o impresie mai bună nici în confruntarea de la Dumbrăvița. Rossonerii nu s-au putut impune nici acum în fața unei o echipe aflate în lupta pentru menținerea în liga secundă. Mai mult chiar, dacă etapa trecută au obținut un punct (cu noroc), de astă dată au părăsit terenul învinși. Și asta ca urmare a unei execuții de excepție a lui Paulevici (min. 48), care l-a văzut ieșit la 9-10 metri pe I. Rus și a trimis de la 40 de metri o „boltă” perfectă, peste portarul înalt de 2 metri (fără 2 cm)!

 

Fără a rupe deloc gura târgului prin jocul prestat, oaspeții meritau să intre totuși în avantaj la pauză, la capătul unei reprize în care raportul ocaziilor de gol le-a fost favorabil. După o ratare a lui Paulevici, ar fi putut înscrie Napoleone, Negru și-apoi Dudea, cu un șut de la 25 de metri scos in extremis de portar. Dezamăgitoare a fost în special replica rossonerilor după golul primit, aceștia creându-și până la final, pe fondul unei dominări sterile, o singură mare ocazie de egalare (min. 77), șutul lui C. Rus din 13 metri ocolind însă vinclul.

 

La plusuri, de menționat revenirea în echipă a lui Erico da Silva, cu un joc solid în defensivă, și prestația Guardia Ultra, care și-a încurajat permanent favoriții. Flavius Stoican a început partida cu I. Rus – Dolghi, Erico da Silva, Sabău – Gomboș, Dudea, Napoleone, Chera – Lascu, Cristea, Negru, iar în a doua repriză i-a introdus și pe Drăghiceanu (46), C. Rus, Doană (59), Szijj (75) și Mensah (81). CSC Dumbrăvița (antrenor Cosmin Stan): Toroc – Morariu, Zurbagiu, Gladun – Băluțoiu (68, Sima), Olaru, Horcea (86, Gavra), Martinov, Ghinescu (74, Sofran) – Nortey, Paulevici.

 

În aceeași etapă din Grupa A a play-out-ului, CFC Argeș a învins pe Ceahlăul Piatra Neamț cu 4-1, Metaloglobus a terminat la egalitate (0-0) cu CSM Alexandria, iar Unirea Dej a stat. Clasament: 1. Ceahlăul – 31 puncte; 2. Metaloglobus – 30; 3. CSM Reșița – 28; 4. CFC Argeș – 27; 5. Dumbrăvița – 26; 6. Unirea Dej – 14; 7. CSM Alexandria – 13. Etapa viitoare (13 aprilie): CSM Reșița – Metaloglobus; Dej – Dumbrăvița; Alexandria – Argeș.

 

Sursă foto. cscdumbravita.ro

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available