Etapa a VI-a, intermediară, din play-off-ul Ligii 3 la fotbal a adus distanțarea rosso-nerilor în fruntea clasamentului, la 5 și, respectiv, 9 puncte de cele două urmăritoare.
CSM Reșița a făcut un meci aproape perfect astăzi, pe Stadionul „Mircea Chivu”. După eșecul din urmă cu cinci zile de la Lipova, roș-negrii au tranșat încă din prima repriză disputa cu formația de pe locul al treilea, Ghiroda și Giarmata Vii. A deschis scorul rapid, în minutul 4, Gakou, servit ideal în careu de Chera, la o fază plecată de la Drăghiceanu. După o „transversală” a fostului jucător rosso-nero Vasluian, Chera ia o acțiune pe cont propriu în minutul 25 și majorează avantajul gazdelor. Scorul final a fost stabilit de Rimovecz (min. 38), care a finalizat cu o lovitură de cap centrarea din cornerul executat de Drăghiceanu.
3-0, rezultat mai mult decât perfect pentru reșițeni, în condițiile în care la aceeași oră Crișul Chișineu Criș, ultima clasată în play-off, a reușit să întoarcă de la 0-2 la 3-2 (gol decisiv în min. 90) cu Șoimii Lipova. Astfel că, în clasament, cu trei etape înainte de meciurile de baraj, CSM Reșița a urcat la 54 de puncte, în timp ce Șoimii Lipova și Ghiroda au rămas cu 49, respectiv 45 de puncte.
Spuneam la început că rosso-nerii au făcut un meci aproape perfect. Ar fi fost și mai aproape de perfecțiune dacă în minutele de prelungire Rimovecz nu ar fi avut avut o intrare imprudentă asupra unui adversar (Schinteie), fiind necesară intervenția echipajului de pe ambulanță. Verdict: fractură! Și, evident, cartonaș roșu pentru tânărul jucător al Reșiței, și nu doar din partea arbitrului. Rimo va lipsi astfel cel puțin două meciuri, sâmbătă, 6 mai, cu Crișul, și apoi în 13 mai, cu Șoimii, partide ce vor avea loc tot în Valea Domanului. Din formația antrenată de Călin Cheregi va lipsi și Mensah, accidentarea suferită de acesta scoțându-l din circuit până la sfârșitul campionatului. Au adus azi victoria Reșiței: Zimmermann – Bărboianu, Dudea, Ardei, Rimovecz – Popescu (85, Fota), Velcotă – Drăghiceanu (73, Petre), Chera (46, Trancă), Negru (73, Gomboș) – Gakou (62, Dane).
Sursă foto: Miruna Mihancea
UPDATE – 4 mai, ora 18.10
Potrivit ultimelor informații venite dinspre Ghiroda, din fericire „Mitu” Schinteie nu ar avea fractură. Antrenorul Călin Cheregi îi dorește acestuia să revină cât mai repede pe teren: „Nu sunt adeptul intrărilor de acest gen, dar nu pot să-l acuz pe Rimovecz, pentru că este un copil și-l cunosc foarte, foarte bine. Ori nu și-a putut controla starea de oboseală, ori a făcut o preluare foarte lungă, dar pe această cale îmi cer scuze față de Schinteie şi față de clubul CSC Ghiroda. Sper ca jucătorul să revină cât mai repede!”









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)