S-a dat startul înscrierilor la cea de-a VI-a ediție a Concursului Naţional de Poezie „Ion Chichere”, organizat la Reșița

 

Până pe data de 30 septembrie, tinerii poeți din întreaga țară își pot înscrie creațiile la Concursul Naţional de Poezie „Ion Chichere” ediţia VI – 2021, eveniment organizat de Societatea Artistică Pro Banatul de Munte, Lions Club Onix, Lions Club Reşiţa Montană și Lions Club Kindness, cu sprijinul Primăriei Reșița, Cenaclului Literar „Semenicul” și al revistei Reșița Literară.

 

Poetul reșițean Ion Chichere, trecut la cele veșnice în 2004, va fi omagiat și anul acesta printr-un concurs național de poezie adresat tinerilor creatori lirici, cu vârsta de până la 35 de ani (inclusiv), care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor din România.

 

Ajuns la cea de-a VI-a ediție, Concursul Naţional de Poezie „Ion Chichere” se desfășoară în perioada august-noiembrie 2021. „Concurenţii vor trimite câte opt poeme, fie în plic, fie pe e-mail (într-un fişier word ataşat), până cel târziu în data de 30 septembrie a.c., data poştei sau data de transmitere a e-mail-ului. Poemele vor fi însoţite de datele de contact ale autorului: nume, adresă poştală/e-mail, telefon”, transmit organizatorii concursului. Adresele la care pot fi trimise poemele sunt: Casa de Cultură a Sindicatelor Reşiţa, str. Libertății, nr. 40 sau saprobanatuldemunte@yahoo.com.

 

Poeziile trimise vor fi analizate de un juriu format din personalități marcante ale culturii din Banat (Reșița și Timișoara), membri ai Uniunii Scriitorilor din România, oameni de presă și de televiziune:

– Gheorghe Jurma – critic literar, preşedintele juriului;

– Marcel Tolcea – poet, eseist și publicist, profesor Universitatea de Vest Timișoara;

– Robert Șerban – poet, jurnalist, editor, redactor al revistei Orizont;

– Constantin Rupa – poet și critic literar, redactor-șef al revistei Reșița Literară;

– Costel Stancu – poet, redactor al revistei Reșița Literară

– Ioan Știubea – filosof și publicist, redactor al revistei Reșița Literară;

– Cristian Bistriceanu – poet, redactor la televiziunea Banat TV.

 

Vor fi acordate patru premii: Premiul I – Premiul „Ion Chichere” – 900 de lei; Premiul II – 700 de lei; Premiul III – 500 de lei și un premiu special, în valoare de 300 lei. Organizatorii precizează că pentru ridicarea premiului prezenţa este obligatorie la festivitatea care va avea loc în prima decadă a lunii noiembrie, fiind asigurată decontarea cheltuielilor de transport pe teritoriul României şi pentru o noapte de cazare.

 

Festivitatea de premiere va avea loc odată cu acordarea premiilor revistei Reșița Literară, pentru cele mai importante apariții editorial apărute în perioada 2020-2021. Cu acest prilej va fi lansat şi un volum de poezii cu cele mai frumoase poeme înscrise în concurs.

 

Coordonatorii concursului sunt Marian Apostol, Karina Parfenie și Mirela Ciobanu.

 

 

Facebook Comments

Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite