S-a stins din viață un jurnalist și un coleg adevărat: Gheorghe Dolot

S-a stins din viață astăzi, 13 martie, la vârsta de 74 de ani, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați ziariști din presa cărășeană: Gheorghe Dolot.

Intubat pe Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență din Reșița, după ce fusese infectat cu noul coronavirus care i-a atacat plămânii, Gheorghe Dolot a făcut infarctul fatal la 12 zile de la internarea pe ATI.

Absolvent al Facultății de Jurnalistică din București la începutul anilor ’70, Gheorghe Dolot și-a dedicat întreaga viață profesională presei scrise. Până în decembrie ’89 a lucrat la ziarul local Flamura, pentru ca apoi să facă parte din echipa care a scos primul ziar liber din Caraș-Severin: „Flamura liberă”, devenită mai târziu „Timpul”. A plecat la un moment dat la ziarul „Noi, Tinerii”, de unde a revenit după un timp la… „Timpul”. Dar nu a făcut-o oricum, ci înscriindu-se la concursul organizat de foștii săi colegi, în căutare de forțe proaspete care se întărească redacția unui ziar care trecea de la cinci apariții pe săptămână a câte patru pagini la șase apariții în format de opt și chiar 12-16 pagini. Gheorghe Dolot a câștigat concursul la pas, devenind „de poveste” modul în care a ales să rezolve unul dintre subiecte. Tema fiind redactarea unei știri cu titlul „Zboară cocorii”, toți tinerii candidați au scris despre, ce altceva?, cocori și alte păsări călătoare. Toți, dar nu și Gogu Dolot. Care a scris că la etajul patru dintr-un bloc a avut loc o explozie. Și că explodase butelia din apartamentul familiei Cocora…

Acesta a fost Gheorghe Dolot. Un profesionist în ale gazetăriei, cu un simț al umorului care-l făcea să fie îndrăgit atât de colegii, cât și de cititorii săi. Nu e de mirare că în redacțiile în care a lucrat a plecat mereu de jos, din postura de reporter și redactor, și mereu a ajuns să fie promovat redactor-șef. Până în anul 2004, când a ales să iasă la pensie. Acum, nu ne rămâne decât să îi invidiem pe ziariștii care i-au fost colegi și care îl vor primi întru eternitate în echipa lor nemuritoare. Formată din titulari de necontestat: Mircea Cavadia, Gheorghe Zincescu, Marius Moraru, Gabi Ștefănescu, Rodica Miu, Costică Țigănele, Colea Cătană, Gheorghe Jița-Milcoveanu, Paul Bocșanu, prof. Al. Bîrsescu. Și, începând de luni, 15 martie, Gheorghe Dolot. Înmormântarea va avea loc la ora 14, la Cimitirul nr. 8 din cartierul reșițean Lunca Bârzavei.

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite