De la începutul anului, polițiștii cărășeni au executat aproape 480 de acțiuni și controale în domeniul silvic, în urma cărora au fost aplicate 167 de sancțiuni contravenționale în valoare de 349.000 lei și au fost confiscați 1.440,77 metri cubi de material lemnos, estimați la peste 563.000 lei, dintre care 494 metri cubi lemn rotund, 288 mc cherestea și peste 658 mc lemn de foc.
Activitățile au ca obiectiv principal prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul silvic, a tăierilor ilegale de arbori, precum și respectarea legislației în ceea ce privește circulația, exploatarea, prelucrarea și comercializarea materialului lemnos. Polițiștii cărășeni au desfășurat acțiuni și controale proprii, dar și în colaborare cu jandarmi, polițiști de frontieră, pădurari, ingineri silvici, din cadrul instituțiilor partenere.
„De la începutul anului au fost executate 474 de acțiuni și controale, 47 în fondul forestier și vegetația forestieră din afara fondului forestier, 43 pe linia depozitării, prelucrării și comercializării lemnului, 345 privind transportul de material lemnos și 39 alte acțiuni în domeniul silvic. Față de anul trecut, a crescut cu 149% numărul sancțiunilor aplicate pentru nerespectarea legislației silvice, cantitatea de material lemnos confiscată fiind de peste 3 ori mai mare. Au fost aplicate mai multe sancțiuni atât în mediul urban, cu 38,46%, cât și în mediul rural, cu peste 130%. Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică au aplicat în această perioadă 56 de sancțiuni contravenționale, față de 9 aplicate în aceeași perioadă a anului trecut”, este concluzia raportului IPJ Caraș-Severin.
De asemenea, în același interval au fost sesizate 242 de infracțiuni silvice, cu 14% mai puține față de anul 2021.