Gheorghe Pavel Bălan, Ioan Benga, Aurel Duruț, Gheorghe Hogea, Ion Simeon Purec și Mihai Radan sunt cei șase foști parlamentari de Caraș-Severin care au dat în judecată Parlamentul României pentru a-și redobândi pensiile speciale de care au beneficiat până în luna februarie a anului în curs.
Pensiile speciale de care beneficiau foștii deputați și senatori au fost eliminate în luna februarie, de către actualii aleși, cu 357 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și 30 de abțineri, ale parlamentarilor UDMR care au fost prezenți în sală, însă nu au votat. Rămași fără aceste pensii care, în funcție de numărul de luni de mandat, variau între 2.131 de lei (pentru mandat incomplet) și 14.930 de lei (brut) pe lună (pentru trei mandate complete), foștii parlamentari au solicitat, mai întâi, Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională pe motiv că legea de abrogare ar fi fost discriminatorie. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, au decis să își facă „dreptate” singuri, astfel că, în ultimele două săptămâni, pe rolul mai multor instanțe din țară au fost înregistrate sute de litigii de muncă prin care foștii parlamentari își cer înapoi „drepturile”.
La Tribunalul Caraș-Severin au fost introduse două astfel de acțiuni, una de către fostul deputat al minorității croate, Mihai Radan, pe 20 aprilie, iar cealaltă în comun, de către cinci foști parlamentari de la trei formațiuni diferite, pe 15 aprilie. Este vorba despre Gheorghe Pavel Bălan, Ioan Benga, Aurel Duruț, Gheorghe Hogea și Ion Simeon Purec. Cu toții solicită repunerea în plată a pensiilor speciale pe care le primeau până în februarie 2021.
Cel mai mult de pierdut de pe urma eliminării pensiilor speciale are Mihai Radan. Acesta a avut trei mandate de deputat, în perioada 2000-2012, dintre care ultimul incomplet (fără patru luni), fiind de fiecare dată ales la nivel național ca reprezentant al Uniunii Croaţilor din România. Potrivit datelor oficiale de pe site-ul Camerei Deputaților, în cei 12 ani petrecuți în Parlament, Mihai Radan a avut 17 luări de cuvânt, în tot atâtea ședințe, a inițiat 32 de propuneri legislative, din care 14 au fost promulgate ca legi și a avut trei întrebări şi interpelări.
Tot trei mandate de parlamentar, dintre care doar ultimul a fost complet, în baza cărora a primit pensie specială, a avut și Gheorghe Pavel Bălan. Acesta a fost deputat FSN în perioada iunie 1990 – aprilie 1992, când a demisionat (pentru funcția de președinte al Consiliului Județean) și a fost înlocuit de Petru Goga. Apoi, a fost ales deputat PDSR în legislatura 2000-2004, însă la numai două luni de la alegeri a demisionat (pentru funcția de prefect), fiind înlocuit de Ion Mocioalcă, iar între 2008 și 2012 a fost senator ales pe listele Alianţei PSD+PC. Pe durata acestui mandat complet, a avut două luări de cuvânt, a depus o declarație politică în scris și a inițiat 35 de propuneri legislative, dintre care trei au fost promulgate ca legi.
Ceilalți foști parlamentari de Caraș-Severin care își cer înapoi pensiile speciale beneficiau de acestea în baza unui mandat întreg. Este vorba despre un deputat în legislatura 2008-2012: Gheorghe Hogea, care a fost ales din partea PDL, iar în aprilie 2012 a trecut la PNL. Acesta a avut cinci luări de cuvânt, o declarație politică scrisă și 41 de propuneri legislative, din care nouă au fost promulgate. Și despre un deputat și doi senatori în legislatura 2012-2016: Ioan Benga, deputat PSD – 82 de luări de cuvânt, în 57 de ședințe, nouă declaraţii politice depuse în scris; un proiect de hotărâre și 39 de propuneri legislative, din care 12 au fost promulgate; opt întrebări şi interpelări; Aurel Duruț, senator PSD – 11 luări de cuvânt în plen și 94 de inițiative legislative și Ion Simeon Purec, care, în cei patru ani de mandat, nu s-a remarcat neapărat prin activitatea parlamentară – trei luări de de cuvânt și 46 de propuneri legislative din care șase promulgate, ci prin traseismul politic: ales din partea PP-DD, în februarie 2014 a trecut la UNPR, iar în iunie 2016, la PSD.
Potrivit datelor oficiale furnizate de Camera Deputaților și de Senat, în luna ianuarie 2021, cuantumul pensiei speciale pentru un mandat întreg (48 de luni) era de aproximativ 4.000 de lei (brut).