Școala duală, afectată de pandemie. Primarul Ioan Popa cere Guvernului să găsească soluții pentru plata burselor!

Primarul Reșiței este de părere că statul român ar trebui să îi sprijine financiar pe elevii din învățământul profesional dual cărora agenții economici, din cauza efectelor pandemiei de COVID-19, nu le mai pot plăti bursele.

„Săptămâna trecută am trimis la Ministerul Educației și la Guvern un set de propuneri de măsuri pentru învățământul profesional dual, în condițiile crizei COVID-19. Bursele pe care le primesc acești elevi sunt de la stat, 50%, și de la agenții economici, 50%. Dar dacă sunt, de exemplu în domeniul HoReCa, agenți economici care au fost forțați să își închidă afacerile două luni de zile, e evident că nu au de unde să dea aceste burse elevilor. Însă, în același timp, nici nu mi se pare just ca elevii să nu le primească! Așa că am solicitat ca statul să intervină. Sunt, la nivel național, aproximativ 14.000 de elevi în această situație și ar fi cazul să fie luați în considerare cu un sprijin din partea statului român”, a afirmat primarul Ioan Popa, în cadrul dezbaterii Urban Talks.

La Reșița, unde implementarea învățământului profesional dual a început în anul școlar 2017-2018, la inițiativa primarului Ioan Popa, în acest sistem sunt aproximativ 450 de elevi.

„Suntem, anul acesta, la prima promoție de învățământ dual la Reșița și avem undeva la 150-160 de elevi pe an. Noi, Primăria, ne-am asumat două lucruri: am pus la punct câteva cămine de elevi care zăceau neocupate de ani de zile și ne-am asumat plata masă-casă pentru elevii din alte localități, pe toată durata școlarizării lor. E un lucru inteligent, care vine în întâmpinarea copiilor din zona rurală ai căror părinți nu își permit să îi trimită la școală din cauza acestor costuri”, a explicat edilul-șef al Reșiței.

 

Sursă foto: Raul Ștef (pressone.ro)

Facebook Comments

Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite