Scriitorii își revendică locul în cetate

Adunarea generală a Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Timișoara, desfășurată la 12 februarie 2026, a pornit de la o miză precisă: alegerea noii conduceri pentru perioada 2026–2028. Dar foarte repede a depășit acest cadru, transformându-se într-o discuție necesară despre locul scriitorului în societatea de azi, despre vizibilitatea culturii și despre felul în care literatura mai poate rămâne o prezență vie într-o lume grăbită, zgomotoasă și tot mai puțin dispusă să-și asume răbdarea lecturii.

Întâlnirea este, în bună măsură, o consecință a dispariției lui Cornel Ungureanu, cel care a condus filiala timp de peste trei decenii și care a dat un plus de greutate acestui spațiu cultural. Critic respectat și istoric literar important, a știut să așeze literatura în legătură directă cu viața și cu oamenii care o trăiesc. Pentru mulți, a fost un reper de rigoare și de echilibru. Dispariția lui este o pierdere imensă pentru literatura Banatului și o mare responsabilitate pentru cei care îi vor urma.

Deschiderea discuțiilor i-a aparținut lui Varujan Vosganian, președintele Uniunii Scriitorilor din România, iar intervenția sa a fixat cadrul întâlnirii. Mai întâi, acesta a făcut un apel la memorie, amintind numele scriitorilor trecuți la cele veșnice în ultimii doi ani și cerând un moment de reculegere în amintirea acestora. A fost un început sobru și necesar, care a transmis ideea că literatura nu e doar o succesiune de cărți și funcții, ci o comunitate de oameni, iar fiecare plecare schimbă ceva din echilibrul ei.

După acest moment, Vosganian a pledat pentru creșterea rolului scriitorului în societate și pentru asumarea unui rol activ, capabil să lase o amprentă reală asupra vieții publice. El a vorbit despre nevoia dezvoltării unui „spațiu concentrațional”, un nucleu de idei și energii, în care scriitorii să poată deveni, asemenea unor exemple din America Latină, lideri simbolici ai luptei pentru libertate în propriile lor societăți.

În opinia președintelui USR, absența unor reprezentanți culturali puternici din spațiul public a creat, în timp, un gol de reprezentare, un spațiu cultural neocupat, rapid umplut de zgomot, improvizație și pseudo-valori. De aici, necesitatea ca spațiul românesc să fie recucerit de „ideograma culturală”, de semnul distinctiv al culturii autentice și al prezenței active a scriitorului în cetate. Vosganian a amintit că printre scriitorii de azi se află oameni care au fost în avangarda democratizării României și care pot oferi încă repere morale și intelectuale solide. A insistat, totodată, asupra atragerii tinerei generații ca garanție a continuității și asupra nevoii de a aborda temele majore ale societății românești printr-o prezență publică mai consistentă: prin oameni, prin reviste, prin platforme culturale și prin evenimente în acord cu aceste obiective.
Un punct esențial a fost și dialogul cu actul de guvernare: nu unul în care cineva să le spună scriitorilor ce cărți trebuie să scrie, ci unul preocupat de condiția scriitorului, de soarta cărților sale și de infrastructura culturală fără de care literatura rămâne izolată. Înainte de a propune trecerea la vot, Vosganian a amintit că relația dintre literatura de dinainte de 1990 și cea de după 1989 rămâne complexă, cu plusuri și minusuri de ambele părți.

A urmat intervenția lui Ion Marin Almajan, care a vorbit cu o nostalgie lucidă despre pierderea prestigiului social al cărții. El a regretat faptul că „produsul iubit al scriitorilor” nu mai are astăzi aceeași valoare în ochii publicului și a amintit perioade în care, chiar și sub cenzură, cartea era căutată și iubită, iar scriitorul se bucura de un respect real în societate. Răsturnarea acelei lumi, a spus el, a făcut loc noului zeu al epocii noastre: internetul, într-o competiție inegală între lectura profundă și consumul rapid de informație.

Brândușa Armanca a adus în discuție nevoia de recunoaștere a activităților de mentorat în literatură, subliniind importanța formării și sprijinirii noilor generații nu doar prin cărți, ci și prin prezență, dialog și transmitere de experiență.

Marcel Tolcea l-a felicitat pe Robert Șerban și a vorbit despre contractul semnat de Uniune cu radioul: un podcast săptămânal de două ore, în care jumătate din timp va fi dedicată memoriei celor care nu mai sunt printre noi. El a apreciat decizia candidaturii, subliniind nevoia de oameni tineri, cu energie, care, reprezentându-se pe ei înșiși, reprezintă și Uniunea și aportul acesteia la literatura română.

Slavomir Gvozdenovici a amintit colaborarea constantă cu scriitorii din Serbia, concretizată în diverse proiecte, și a propus intensificarea schimburilor de experiență între cele două spații culturale, pentru a contribui împreună la o normalitate spre care tindem cu toții. L-a felicitat, la rândul său, pe Robert Șerban și i-a urat succes.

Abia după aceste intervenții a luat cuvântul Robert Șerban, candidatul la funcția de președinte al Filialei Timișoara. El le-a mulțumit celor prezenți și colegilor cărora le-a trimis din timp programul managerial și a vorbit deschis despre scăderea importanței scriitorului în societate. A subliniat nevoia de coeziune, de „un spirit de prietenie și îngăduință”, și de întinerire a filialei, ca sursă de energie și perspective noi.

Sub titlul „Literatura, prezență vie în Banat”, programul său propune direcții concrete: reactivarea cenaclului literar al filialei, care să poarte numele lui Cornel Ungureanu și să devină un adevărat laborator al scriitorilor; deschiderea către ideile membrilor pentru a aduce literatura mai aproape de comunitate; amplificarea comunicării interne și externe, astfel încât acțiunile filialei să fie mai bine cunoscute.

Au fost enunțate și obiective strategice: prezența în comunitate, atât instituțional, cât și prin membrii filialei ca indivizi activi; creșterea vizibilității prin pagini de social media și site-uri (cu implicarea unor nume precum Marcel Tolcea și Marian Odangiu); găsirea de parteneriate și surse de finanțare, în condițiile în care, în prezent, filiala se bazează aproape exclusiv pe cotizații.

Lista proiectelor propuse este una ambițioasă: întâlniri săptămânale la sediul filialei, lecturi publice, organizarea unui festival literar propriu al Timișoarei, realizarea unui muzeu virtual al literaturii din Banat (proiect inițiat de Lucian Ionică), inițiativa „Scriitorul lunii”, aleasă de un juriu, precum și întâlniri în școli, un adevărat „desant literar” menit să apropie elevii de literatură. A fost evocată și ideea unui cenaclu care „învață cum să nu scrii”, ca exercițiu critic și formativ, precum și realizarea unor interviuri radio cu membrii filialei. Un punct esențial: transparența, printr-un raport anual financiar și de activitate.

Robert Șerban a subliniat că a acceptat candidatura cu convingerea că, împreună cu ceilalți membri ai filialei, pot fi făcute lucruri importante și durabile.

Votul a venit ca o confirmare a unei stări de spirit mai degrabă decât ca o surpriză: 84 de voturi pentru, 9 abțineri și 2 împotrivă. Robert Șerban a fost ales președinte al Filialei Timișoara pentru perioada 2026–2028, într-un moment care închide o epocă și deschide, prudent, alta. Dar întâlnirea de la Timișoara nu a fost, în esență, despre cifre și proceduri. A fost despre memorie, despre continuitate și despre o responsabilitate care nu începe odată cu un mandat și nu se termină odată cu el.

Poate că lucrul cel mai important a fost faptul că, pentru câteva ore, scriitorii au vorbit din nou despre cetate ca despre un loc care le aparține și despre literatură nu ca despre un refugiu, ci ca despre o formă de prezență. Într-o lume care se grăbește să uite, aceasta rămâne, poate, una dintre puținele forme de rezistență care mai contează.