Se redeschide Bazinul Olimpic din Reșița. Momentan, pentru copiii care urmează cursuri de inițiere în înot

 

Scăderea incidenței cazurilor de COVID-19 în municipiul Reșița va duce la relaxarea unor restricții, începând cu acest sfârșit de săptămână. Astfel, după mai multe luni de pauză, bazinul de înot din cadrul Complexul Municipal de Sport şi Sănătate „Ioan Schuster” din Govândari va fi redeschis vineri, 14 mai, însă nu pentru toată lumea.

 

Pentru început, vor avea acces la bazinul de înot, în baza unor programări, doar copiii care au fost înscriși, încă de anul trecut, la cursurile de inițiere în înot, cursuri care, din cauza pandemiei, nu au putut fi finalizate. „Deocamdată, bazinul de înot se va redeschide doar pentru categoriile de inițiere – avansați și perfecționare, în condițiile impuse de autoritățile sanitare. Accesul categoriilor mai sus menționate se va face în baza unei programări cu instructorul. Se vor recupera orele din martie 2020, cu confirmare la instructor, doar în luna mai a anului în curs”, informează administratorul Complexul Municipal de Sport şi Sănătate „Ioan Schuster”, Laurențiu Plestici. În incinta bazinului nu va fi permisă intrarea adulților.

 

În această perioadă, la bazin au fost făcute toate pregătirile necesare astfel încât activitatea să se desfășoare în condiții de siguranță. „Vestiarele și celelalte spații comune – dușuri, băi, au fost igienizate, iar apa este curată și îmbietoare. De asemenea, la intrarea în complex, au fost afișate normele privind accesul și regulile impuse în interiorul bazinului, acestea urmând să fie comunicate și de către de către personalul angajat, care va asigura bunul mers a lucrurilor. Astfel, la intrarea în incintă, se va lua temperatura fiecărei copil, iar fiecare părinte va trebui să completeze o declarație epidemiologică pe propria răspundere și să prezinte instructorului adeverințe medicale actualizate”, precizează Laurențiu Plestici.

 

În momentul în care autoritățile centrale vor permite, bazinul va fi redeschis și pentru celelalte categorii de înot.

 

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite