Se redeschide Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Caraș-Severin! Cu programare inițială și măsuri clare

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Caraș-Severin își (re)deschide porțile de luni, 25 mai, pentru cei care doresc să consulte cărți funciare vechi. Totul, cu anumite măsuri și cu limitare de timp pentru fiecare persoană.

De luni, 25 mai, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară va permite accesul persoanelor care dețin user și parolă pentru aplicația integrală utilizată de instituție și care doresc să studieze cărți funciare mai vechi. Decizia vine ca urmare a numeroaselor cereri în acest sens. Accesul va fi permis, totuși, cu respectarea unor măsuri impuse de epidemia de coronavirus, purtarea măștii în interior fiind doar una dintre ele.

Programul pentru studierea cărților funciare este de luni până vineri, între orele 9.00 – 14.00, timpul alocat fiecărei persoane interesate fiind de maximum 30 de minute.

„Persoanele interesate vor putea beneficia de acest serviciu pe bază de programare, care poate fi făcută online sau telefonic. Cererea va fi înregistrată în Registrul de corespondență, urmând ca solicitantului să îi fie comunicate ulterior data și ora programării”, anunță Beatrice Laura Ghiciu, purtătorul de cuvânt al Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Caraș-Severin.

Prețul pentru consultarea unei cărți funciare este de 10 lei/15 minute, care va fi achitat cu ordin de plată.

Numerele de telefon și adresele de e-mail puse la dispoziție pentru persoanele interesate sunt următoarele:
– pentru OCPI Caraș-Severin: call-center: 0255/211.417, e-mail: cs@ancpi.ro
– pentru BCPI Reșița: 0255/212.308, e-mail: bcpi.resita@ancpi.ro
– pentru BCPI Caransebeș: 0255/517.782, e-mail:bcpi.caransebeș@ancpi.ro
– pentru BCPI Oravița:0255/572.662, e-mail: bcpi.oravita@ancpi.ro
– pentru BRP Moldova Nouă: 0355/131011, e-mail: alina.prodan@ancpi.ro.

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite