Suntem prezenți și pe

Actualitate

La Spitalul Județean de Urgență Reșița, 45% din locurile rezervate pentru COVID-19 sunt ocupate

Publicat cu

pe

În momentul de față, la Spitalul Județean de Urgență Reșița sunt internați doar 9 pacienți diagnosticați cu COVID-19. În afară de aceștia, însă, în secțiile rezervate COVID-19 mai sunt tratate peste 20 de persoane suspecte de a fi infectate cu coronavirus, în cazul cărora nu există, deocamdată, o confirmare pozitivă.

La Spitalul Județean de Urgență Reșița, desemnat de Ministerul Sănătății spital suport pentru COVID-19, au fost amenajate, potrivit datelor furnizate de DSP, 71 de locuri, dintre care 37 pentru pacienții confirmați pozitiv (5 la ATI) și 34 pentru cazurile suspecte de COVID-19 (6 la ATI).

În ceea ce privește gradul de ocupare a acestor locuri, situația nu e deloc una echilibrată. În timp ce doar 9 dintre paturile dedicate cazurilor confirmate sunt ocupate, niciunul pe ATI, la suspecți Terapia Intensivă este aproape plină, 5 din cele 6 locuri fiind ocupate. Alți 17 pacienți suspecți de infecție cu coronavirus sunt tratați pe secția amenajată în incinta Staționarului III.

Potrivit Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, este considerat caz suspect „orice persoană cu infecție respiratorie acută (debut brusc cu cel puțin unul din următoarele simptome: tuse, febră, dificultate în respirație); orice persoană cu pneumonie, bronhopneumonie; orice persoană cu infecție respiratorie acută severă (SARI) (febră sau istoric de febră și tuse și dificultate în respirație) și care necesită spitalizare peste noapte”.

Referitor la pacienții cu alte afecțiuni care au avut nevoie de spitalizare în această perioadă, purtătorul de cuvânt al DSP Caraș-Severin, Daniel Botgros, a precizat că „nu au existat sesizări din partea bolnavilor că le-ar fi fost refuzată internarea. Pacienții spitalizați sunt duși pe traseele și circuitele normale evitând partea dedicată COVID-19, iar indicația este ca orice bolnav să fie tratat ca un posibil caz suspect”.

Deocamdată, Ministerul Sănătății nu va renunța la această organizare a spitalelor, chiar dacă numărul cazurilor zilnice confirmate este în scădere la nivel național. „Rămânem într-o pandemie, rămânem cu spitalele de fază 1, fază 2 şi suport COVID pregătite. Există un moment al relaxării care trebuie bine gestionat. Vom evalua această relaxare la 14 zile. Evaluarea ne va da şi măsura continuării cu alte relaxări sau intervenţia de a lua alte măsuri în cazul în care apar cazuri noi de infectare, cazuri noi la ATI sau decese”, a declarat Nelu Tătaru la adoptarea măsurilor valabile în starea de alertă.

Actualitate

COVID-19. Caraș-Severin, pe locul I într-un top al județelor cu cele mai multe zile consecutive fără cazuri noi

Publicat cu

pe

Este a 12-a zi la rând în care, în Caraș-Severin, nu a mai fost raportat niciun caz nou de infectare cu coronavirus. Medicii așteaptă, în continuare, ca testele ultimilor 2 pacienți cu COVID-19 care mai sunt internați să fie negative pentru a-i putea externa și pe aceștia.

„Doar două persoane depistate pozitiv mai sunt internate, acum, în spitalele din Reșița și Caransebeș. În urma mai multor teste pozitive, încă se așteaptă cele negative pentru acești pacienți, pentru a putea fi externați. Cazurile pozitive rămân, de la începutul crizei, 112. Important este acest platou de 12 zile de când nu s-a mai înregistrat niciun caz nou, ceea ce, conform unor analize de la nivel național, județul nostru și județul Satu-Mare se află la fazele de platou cele mai lungi. Apreciem activitatea medico-sanitară în Caraș-Severin, în special a spitalelor, care, sub îndrumarea și controlul strict al DSP, au știut să-și asigure circuitele specifice, să separe activitățile medicale de cele care implicau COVID-19, să-și ia măsurile de protecție și să limiteze la maximum numărul de îmbolnăviri și de decese”, se arată într-un comunicat de presă al DSP Caraș-Severin.

De la începutul pandemiei, în Caraș-Severin au fost vindecate 91 de persoane infectate cu coronavirus. Alți 11 cărășeni au fost tratați și vindecați în județul Timiș. De asemenea, s-au înregistrat și 8 decese ale unor cărășeni depistați pozitiv, dintre care unul a avut alte cauze noncovid.

Peste 10.000 de cărășeni, izolați la domiciliu sau în carantină!

„Un număr însemnat de persoane au trecut, în această perioadă, în Caraș-Severin prin măsuri de limitare a incidenței noului coronavirus. Este vorba mai ales de cei care au sosit în țară în ultimele luni, intrând fie în autoizolare, fie în carantină instituționalizată, măsuri menite a ține sub control pandemia. Măsura este încă în vigoare pentru toți cei care sosesc dintr-o călătorie internațională și pentru familiile lor. Reamintim, în acest context, că dacă cineva dorește să-și protejeze familia de autoizolare la sosirea în țară, poate alege alt domiciliu sau poate opta pentru carantină instituționalizată. Cei care părăsesc izolarea sunt amendați contravențional și duși în carantină, pe cheltuiala lor”, mai informează DSP.

În momentul de față, în izolare la domiciliu mai sunt, în Caraș-Severin, 3.473 de persoane. De la începutul pandemiei, alte 6.281 de persoane s-au aflat în izolare, dar în cazul acestora a expirat perioada de 14 zile prevăzută de lege. În carantină instituționalizată au fost 1.088 de persoane, iar în prezent mai sunt 10.

La nivel național, au fost raportate, astăzi, alte 152 de cazuri de infectare cu coronavirus. Numărul total a ajuns la 19.669. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 13.800 au fost declarate vindecate și externate și 1.288 au decedat.

Spre o normalizare a vieții noastre

„Nu putem trage concluzii, încă, pentru că pandemia de coronavirus rămâne îngrijorătoare, atât timp cât există cazuri noi și noi decese. Apreciem însă că suntem pe un trend descendent, care ne dă speranțe pe mai departe. Nu, însă, fără a respecta măsurile impuse de autorități, care nu înseamnă coerciție, ci îndemnul la responsabilitate personală. Așadar, dragi cărășeni, respectați purtatul măștii în spațiile publice închise, acceptați termometrizarea ca pe un minim triaj epidemiologic, păstrați distanța socială de siguranță, evitați aglomerațiile și dezinfectați-vă mâinile frecvent, ca și până acum. Toate aceste măsuri, chiar dacă acum par limitări, sunt luate pentru siguranța dumneavoastră și vor duce rapid, dacă sunt respectate, la o normalizare a vieții noastre”, se mai arată în comunicatul DSP Caraș-Severin.

 

Sursă foto: Anytime-V

Continuați lectură

Actualitate

Peste 2.000 de cărți pentru Biblioteca Municipală Reșița din partea Bibliotecii Naționale

Publicat cu

pe

Biblioteca Municipală Reșița a primit o donație consistentă din partea Bibliotecii Naționale. „Se simte până la voi mirosul de CARTE NOUĂ?”, întreabă bibliotecara Dominique Zară, cea care ne-a adus ieri această veste printr-o postare pe Facebook ce se dorește a fi, și chiar reușește să fie, o invitație de nerefuzat în lumea cărților.

„Se simte până la voi mirosul de CARTE NOUĂ?
Este cel mai bun miros din lume! 

Dacă mireasma lui n-a ajuns și la voi, vă așteptăm la Biblioteca Municipală Reșița, care s-a îmbogățit cu o donație de 2090 de volume, în valoare de 35.890 lei, din partea Bibliotecii Naționale a României”, scrie Dominique Zară pe cunoscuta rețea de socializare.

Pentru cei care n-au timp de citit (nici măcar) astfel de anunțuri, bibliotecara din Reșița a oferit și o variantă alternativă: poze de la fața locului.

Continuați lectură

Actualitate

COVID-19. A 11-a zi la rând fără niciun caz nou în Caraș-Severin! La nivel național, sub 120 de cazuri raportate în ultimele 24 de ore

Publicat cu

pe

Astăzi a fost raportat, la nivel național, cel mai mic număr de cazuri noi zilnice din ultimele două luni. În Caraș-Severin, numărul persoanelor diagnosticate cu COVID-19 de la începutul pandemiei se menține la 112. Ultimul caz a fost înregistrat pe 22 mai.

În ultimele 11 zile, în Caraș-Severin au fost testate pentru coronavirus, potrivit DSP, 106 persoane. În toate cazurile, testele au fost negative, astfel încât, de pe 22 mai, nu a mai fost confirmat niciun caz nou de infectare cu coronavirus. În momentul de față, în spital se mai află doar 2 pacienți diagnsoticați cu COVID-19, unul la Reșița, iar celălalt la Caransebeș. De la apariția primului caz în Caraș-Severin, 102 persoane au fost declarate vindecate și externate. S-au înregistrat și 8 decese ale unor cărășeni depistați pozitiv, dintre care un deces este raportat de autorități ca fiind noncovid.

CITEȘTE ȘI: Coronavirusul mai face o victimă în Caraș-Severin

De la începutul pandemiei, în Caraș-Severin au fost testate 1.593 de persoane, dintre care 112 au fost depistate pozitiv.

DSP Caraș-Severin mai informează că, în prezent, în județ se mai află în izolare la domiciliu 3.462 de persoane, iar în carantină instituționalizată, 9 persoane.

La nivel național, au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, 119 noi cazuri de îmbolnăvire. Bilanțul total a ajuns, astăzi, la 19.517 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 13.526 au fost declarate vindecate și externate și 1.279 au decedat.

 

Continuați lectură

Cele mai citite