Odată cu venirea primăverii și topirea zăpezii, în zona montană nu au răsărit doar brândușele, ci și…. gunoaiele lăsate în urmă de turiștii certați cu bunul-simț și fără cei șapte ani de-acasă. În stațiunea Semenic va avea loc o acțiune de ecologizare la care sunt așteptați voluntari de toate vârstele.
Acțiunea de ecologizare, organizată de Asociația Prietenii Munților, va avea aloc sâmbătă, 15 mai. Locul de întâlnire va fi parcarea Hotelului Nedeia, unde sunt așteptați toți ce care doresc să petreacă câteva ore în aer liber, să admire brândușele și, în același timp, să facă o faptă bună.
Oana Borza, unul dintre inițiatorii acțiunii, spune că această campanie este un bun prilej de a trece de la vorbe și postări pe rețelele de socializare la fapte: „Personal iubesc natura cu tot ceea ce ne oferă ea. Iubesc natura sălbatică, dar în același timp, pentru ca toată lumea să poată beneficia de ea, este nevoie de amenajări, de spații de cazare, de restaurante, de resorturi de ski și, bineînțeles, de drumuri pentru a putea ajunge și cu mașina. Aici este problema: există acces și din păcate nu știm să protejăm ceea ce Natura ne oferă, dar ne place să găsim curat și primitor și dacă nu e așa, comentăm, postăm pe facebook nemulțumirile…”.
Voluntarii care se vor alătura campaniei de curățenie vor primi din partea organizatorilor mănuși și saci pentru gunoaie.












![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)