Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș devine spital dedicat pacienților cu coronavirus

Anunțul a fost făcut de către managerul Adrian Cican în urma videoconferinței de astăzi cu președintele Klaus Iohannis și confirmat atât de către primarul Adrian Torma, cât și de primarul Felix Borcean, cu completarea că cel din urmă a declarat că așteaptă să vadă documentul scris.

Mai mult, Adrian Cican spune că a găsit înțelegere la primarul din Moldova Nouă, Adrian Torma, care a aprobat ca unul dintre cei doi medici specialiști de la Secția ATI a Spitalului Orășenesc să fie transferat pentru o lună la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș.

„Moldova Nouă ajută spitalul din Caransebeș în lupta cu Coronavirus. La solicitarea domnului director al spitalului Municipal Caransebeș, Adrian Cican, am fost de acord cu detașarea unuia dintre medicii ATI pe o perioadă de două luni la Caransebeș.
Doar împreună vom reuși să trecem peste aceste momente de grea încercare.
În același timp, luăm în calcul ca din bugetul local să achiziționăm măști și teste pentru Coronavirus direct din China, așa cum au încercat colegii din Primăria Reșița”, scrie primarul Adrian Torma pe contul său de Facebook.

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite