Spitalul Orășenesc Oravița a devenit spital suport COVID 19

Ministrul Nelu Tătaru a completat joi, 19 noiembrie 2020, ordinul Nr. 555 prin care au fost stabilite unitățile medicale pentru tratamentul pacienților cu coronavirus și triajul celor suspecți.

Astfel, de joi, Spitalul Orășenesc Oravița intră și el în lupta cu coronavirusul, fiind declarat spital suport, cu 140 de paturi din care 5 paturi ATI. Tot spital suport este și Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș iar spitalul principal pentru pacienții infectați cu coronavirus este Spitalul Județean de Urgență din Reșița, spital ce are și Secție de Boli infecțioase și organizare pavilionară.

Tot pentru tratarea bolnavilor cu coronavirus Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, a anunțat că a depus deja la minister o solicitare pentru montarea unui spital mobil în curtea SJU Reșița, spital ce va avea 100 de paturi și care inițial va fi folosit pentru tratamentul pacienților cu coronavirus dar, apoi, acesta va urma să preia o parte din secțiile care funcționează acum la Staționarul III, clădire pe care Consiliul Județean intenționează să o demoleze.

La rândul său Alina Stancovici, managerul SJU Reșița, a anunțat că au fost detașați la spitalul din Reșița doi medici specialiști ATI, tocmai pentru a putea asigura funcționalitatea acestui spital mobil.

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available