Proiectul de lege pentru reglementarea situaţiei de alertă care va fi instituită după încetarea stării de urgenţă, adoptat azi, 11 mai, de Guvern, a fost transmis Parlamentului pentru dezbatere şi adoptare în regim de urgenţă. Anunțul a fost făcut de şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.
„Guvernul a adoptat un proiect de lege pentru protejarea vieţii cetăţenilor şi a sănătăţii persoanelor fizice în perioada următoare, pentru reglementarea situaţiei de alertă care va fi instituită după încetarea stării de urgenţă şi, în absenţa unor reglementări clare de lege în acest context, atât viaţa românilor, cât şi sănătatea lor fizică ar putea fi puse în pericol. De aceea, Guvernul s-a reunit astăzi în şedinţă pentru adoptarea acestui proiect de lege care a fost transmis Parlamentului pentru dezbatere şi adoptare în regim de urgenţă”, a declarat Ionel Dancă.
El a precizat că prevederile proiectului de act normativ vizează, în mare parte, chestiuni care „au fost reglementate pe perioada stării de urgenţă, care vor fi continuate pe perioada stării de alertă şi care necesită o reglementare la nivel de lege adoptată în Parlament”.
Cu mască (mai peste tot) și fără concurs (angajări la Stat)
Proiectul de lege pentru reglementarea situaţiei de alertă care va fi instituită după încetarea stării de urgenţă, adoptat de Guvern, prevede instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă, a declarat şeful Cancelariei prim-ministrului.
Acesta a arătat că în domeniul sănătăţii în acest proiect se păstrează prevederea actuală referitoare la ocuparea posturilor fără concurs. Potrivit lui Dancă, posturile vacante sau temporar vacante din cadrul Ministerului Sănătăţii şi unităţilor subordonate pot fi ocupate de către personal contractual fără organizarea concursului dacă durata angajării nu depăşeşte perioada stării de alertă.
„Autorităţile pot plafona preţurile la medicamente, vaccinuri, dezinfectanţi, insecticide, dispozitive medicale şi alte materiale sanitare pe perioada stării de alertă”, a adăugat şeful Cancelariei prim-ministrului.
De asemenea, Dancă a arătat că acest proiect de lege prevede că instituţiile şi autorităţile pot angaja personal fără concurs, în funcţie de nevoile determinate de prevenirea şi combaterea situaţiei care a generat starea de alertă pe durată determinată de 6 luni.
Afaceri repuse în mișcare. Dar nu oricum
Proiectul de lege pentru reglementarea situaţiei de alertă permite organizarea activităţilor de comercializare a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu presupun rămânerea clienţilor în spaţii destinate acestui scop, aşa cum sunt cele de tip drive-in, room-service sau livrare la clienţi.
„În domeniul economic, potrivit acestor prevederi, va fi permisă organizarea activităţilor de comercializare a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu presupun rămânerea clienţilor în spaţii destinate acestui scop, aşa cum sunt cele de tip drive-in, room-service sau livrare la clienţi. Tot în domeniul economic, pe perioada stării de alertă, se pot suspenda activităţile de comercializare cu amănuntul şi serviciile în centrele comerciale cu câteva excepţii în cazul cărora sunt permise astfel de activităţi, respectiv vânzarea produselor electronice şi electrocasnice, dacă operatorii economici asigură livrarea acestora la domiciliu. Este, de asemenea, permisă activitatea desfăşurată de operatorii economici din centrele comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei şi este întreruptă comunicarea cu restul complexului”, a explicat Dancă, la finalul şedinţei de Guvern.
Acesta a precizat că proiectul de lege prevede şi câteva excepţii pentru operatorii economici care-şi desfăşoară activităţile în centre comerciale, precum „cele legate de îngrijire personală, curăţătorie, cabinete stomatologice, optică medicală şi altele”.
Programe individualizate
„O măsură extrem de importantă pentru a asigura organizarea eficientă a activităţilor de muncă pentru personalul angajat, în instituţiile publice centrale şi locale, dar şi în cadrul companiilor naţionale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat, cu un număr mai mare de 50 de salariaţi, se instituie obligaţia de a organiza programe individualizate de muncă fără a interveni în această situaţie pe măsurile legate de chestiuni prevăzute în Codul muncii, astfel încât între salariaţi să se asigure existenţa unui interval de o oră la începerea şi la terminarea programului de muncă într-o perioadă de trei ore. Practic, se instituie obligaţia autorităţilor de a organiza programe individualizate de muncă pentru angajaţii din cadrul acestor instituţii”, a spus Dancă.
Șeful Cancelariei a punctat că în domeniul transporturilor sunt prevăzute reglementări care permit autorităţilor impunerea unor măsuri restrictive în ceea ce priveşte derularea transportului aerian, naval, rutier sau feroviar prin ordin al ministrului de resort şi pe baza hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
Contracte de muncă prelungite automat
Totodată, în domeniul muncii şi protecţiei sociale, proiectul prevede că valabilitatea contractelor colective de muncă se prelungeşte pe perioada stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acesteia.
„Pe perioada stării de alertă, autorităţile competente pot dispune măsuri de protecţie şi prevenţie pentru angajaţii aflaţi în situaţii vulnerabile”, a adăugat şeful Cancelariei prim-ministrului.
Educație, cultură, sport, culte religioase. Amenzi
„În ceea ce priveşte activitatea de educaţie, cercetare, pe perioada stării de alertă, începând cu data intrării în vigoare a acestui proiect de lege şi până la eliminarea restricţiilor instituite de către autorităţile de resort, unităţile de învăţământ preuniversitar organizează activităţi din planurile de învăţământ în mediul online, iar acolo unde nu este posibil acest lucru, autorităţile au obligaţia de a asigura resursele educaţionale pentru elevii care nu au acces la tehnologie, în conformitate cu instrucţiunile ministrului Educaţiei şi Cercetării. În baza hotărârilor Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi prin ordin comun al ministrului Educaţiei şi Cercetării, se vor institui măsuri pentru desfăşurarea activităţilor în unităţile de învăţământ în scopul finalizării anului şcolar 2019-2020, precum şi pentru pregătirea anului şcolar 2020-2021, în mod special în ceea ce priveşte activităţile pentru susţinerea examenelor naţionale şi de certificare a competenţelor profesionale, în perioada 2 iunie – 12 iunie 2020″, a declarat Ionel Dancă.
El a explicat că, pe perioada stării de alertă, prin ordin comun al ministrului Tineretului şi Sportului şi ministrului Sănătăţii, pe baza hotărârilor Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, „sunt reglementate activităţile constând în cantonamente, antrenamente şi competiţii sportive organizate pe teritoriul României, precum şi accesul la bazele sportive”.
Dancă a adăugat că în domeniul culturii, de asemenea, prin ordin comun al ministrului Culturii şi al ministrului Sănătăţii, pe baza hotărârilor Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, sunt instituite măsurile necesare la nivelul „instituţiilor muzeale, bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producţie de film şi a altor instituţii de spectacole şi/sau concerte”.
„În ceea ce priveşte cultele religioase, potrivit proiectului de lege, activitatea acestora se exercită liber, cu respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite de autorităţile cu atribuţii în domeniu, inclusiv de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, cu consultarea Departamentului Cultelor”, a afirmat Dancă.
Pe perioada stării de alertă, regimul juridic al contravențiilor este asimilat și pus în aport cu prevederile Ordonanței 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, pentru a se evita situația ivită în contextul în care regimul contravențiilor stabilit în baza Ordonanței 1/1999 a fost declarat neconstituțional, a anunțat Ionel Dancă. Ordonanța 2/2001 constituie, de fapt, cadrul general legislativ în baza căruia pot fi date amenzi.
Proiectul de lege, al cărui text integral îl găsiți aici, a fost transmis Parlamentului pentru dezbatere şi adoptare în regim de urgenţă. Rămâne să vedem dacă Legislativul, la inițiativa liderilor PSD, Pro România și ALDE, va opera modificări semnificative.