Suntem prezenți și pe

Educație

Structura anului școlar 2020-2021, de azi în dezbatere publică. Vacanța de primăvară, fracționată în două perioade!

Publicat cu

în

Ministerul Educației și Cercetării a lansat în dezbatere publică astăzi, 6 ianuarie 2020, proiectul de ordin de ministru privind structura anului școlar pentru 2020 – 2021.

Anul școlar 2020 – 2021 începe la data de 1.09.2020, se încheie la data de 31.08.2021.   Elevii sunt așteptați la cursuri în data de 14 septembrie. Elevii din învățământul primar și cel preșcolar beneficiază de vacanță în perioada 24 octombrie – 1 noiembrie 2020. Ca element de noutate, în semestrul al II-lea vacanța de primăvară va ține cont de Sărbătorile Pascale – va fi fracționată în două părți.

Anul școlar se structurează pe două semestre, 34 de săptămâni, după cum urmează: Semestrul I – 17 săptămâni de cursuri (14 septembrie – 29 ianuarie 2021); Semestrul al II-lea – 17 săptămâni de cursuri (8 februarie – 18 iunie 2021)

‚‚Având în vedere perioada în care vor avea loc Sărbătorile Pascale, am propus fracționarea vacanței de primăvară, pentru a permite familiilor reunite, inclusiv membrilor din diaspora să celebreze împreună”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, potrivit tvr.ro.

Vacanțele elevilor sunt programate astfel:

•   Vacanța de iarnă (23 decembrie 2020 – 10 ianuarie 2021);

•   Vacanța intersemestrială (30 ianuarie – 7 februarie 2021);

•   Vacanța de primăvară: Paștele Catolic (2-11 aprilie), Paștele Ortodox (30 aprilie – 9 mai);

•   Vacanța de vară (18 iunie 2021 – data din septembrie 2021 la care vor începe cursurile anului școlar 2021-2022).

Prin excepție de la prevederile anterior menționate pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 4 iunie 2021. Pentru clasele a VIII-a, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 11 iunie 2021, în timp ce pentru clasele din învățământul liceal – filiera teologică, cu excepția claselor terminale și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri.

Programul național „Școala Altfel’’ se va desfășura în perioada 5 octombrie 2020 – 4 iunie 2021, pe o perioadă de 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ.

Proiectul de ordin privind structura anului școlar 2020-2021 este supus dezbaterii publice. Toți cei interesați sunt invitați să transmită propuneri de îmbunătățire pe adresa de email dezbateripublice@edu.gov.ro.

Facebook Comments
Continuați
Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I accept the Privacy Policy

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai citite