Studiul de prefezabilitate pentru calea ferată Reșița – Timișoara – Stamora Moravița a fost aprobat. Trenurile de călători vor putea circula cu viteză de 120 km/h

Articol de
Marian Averescu

 

Studiul de prefezabilitate cuprinde patru scenarii pentru tronsonul Reșița Nord – Voiteni și trei scenarii pentru tronsonul Timișoara Nord – Stamora Moravița, fiind propuse spre analiză în următoarea etapă, cea a studiului de fezabilitate, câte două scenarii pentru fiecare tronson.

 

După Consiliul Județean Timiș și Consiliile Locale Timișoara și Reșița, astăzi, 26 iulie, și Consiliul Județean Caraș-Severin – prin majoritatea liberală – a aprobat Studiul de prefezabilitate pentru „Reabilitarea/Modernizarea infrastructurii feroviare Reșița Nord – Timișoara Nord cu extensie Voiteni – Stamora Moravița frontieră”, proiect implementat în parteneriat de către cele patru unități administrativ teritoriale.

 

„Am fost la ședința Consiliului Județean Timiș pentru a susține avizarea acestui studiu de prefezabilitate, orașul Timișoara a trecut foarte rapid, a aprobat studiul de prefezabilitate, la fel cum am făcut și noi, Reșița, săptămâna trecută, într-o ședință de îndată. Este o formalitate, practic. Studiul de prefezabilitate determină dacă este eficient sau nu să modernizezi sau să reabilitezi linia de cale ferată. În consecință, dacă ne uităm în detalii, partea Timișoara – Voiteni – Stamora Moravița dublu electrificată va fi o linie modernizată, iar partea Voiteni – Berzovia – Bocșa – Reșița va fi o linie reabilitată”, a declarat, la finalul ședinței CJ Caraș-Severin de astăzi, primarul Reșiței, Ioan Popa, cel căruia îi aparține inițiativa reabilitării legăturii feroviare între Banatul de munte și cel de câmpie.

 

Potrivit studiului de prefezabilitate, linia feroviară Reșița Nord – Timișoara Nord cu extensie Voiteni – Stamora Moravița, în lungime totală de 118 kilometri, va fi reabilitată și modernizată atât pentru traficul de călători, cât și pentru traficul de marfă, viteza maximă de circulație a trenurilor urmând să crească de la 80 km/h, în prezent, la 120 km/h pentru trenurile de călători și de la 60 km/h pentru trenurile de marfă, la 80 km/h.

 

Două scenarii eligibile pentru fiecare tronson

 

Studiul de prefezabilitate cuprinde patru scenarii pentru tronsonul Reșița Nord – Voiteni și trei scenarii pentru tronsonul Timișoara Nord – Stamora Moravița, urmând ca în cadrul studiului de fezabilitate să fie analizate câte două scenarii pentru fiecare tronson.

 

Pentru tronsonul Reșița Nord – Voiteni, în lungime de 60 de kilometri, vor fi analizate următoarele variante:

  • Reabilitarea/Modernizarea tronsonului de cale ferată pentru o viteză de până la 120 km/h pentru trenurile de călători și 80 km/h pentru trenurile de marfă (60%) –  presupune îmbunătățirea infrastructurii și suprastructurii existente, pentru sporirea vitezei de circulație, păstrând pe cât posibil aliniamentele existente. Se prevede o viteză de până la 120 km/h pe o distanță de aproximativ 60% din traseu și fără modificări majore ale traseului existent;
  • Reabilitarea/Modernizarea tronsonului de cale ferată pentru o viteză de până la 120 km/h pentru trenurile de călători și 80 km/h pentru trenurile de marfă (75%) – se prevede o viteză de până la 120 km/h pe o distanță de aproximativ 75% din traseu și fără modificări majore ale traseului existent, cu excepția tronsoanelor compuse din aliniamente și curbe ce nu asigură retrasarea liniei cu parametrii pentru viteza de 120 km/h.

 

Iar pentru tronsonul Timișoara Nord – Voiteni – Stamora Moravița, în lungime de 58 de kilometri, variantele:

  • Reabilitarea/Modernizarea tronsonului de cale ferată pentru o viteză de până la 120 km/h pentru trenurile de călători și 80 km/h pentru trenurile de marfă – se prevede o viteză de până la 120 km/h pe o distanță de circa 90% din traseu și fără modificări majore ale traseului existent;
  • Reabilitarea/Modernizarea tronsonului de cale ferată pentru o viteză de până la 160 km/h pentru trenurile de călători și 120 km/h pentru trenurile de marfă – presupune îmbunătățirea infrastructurii și suprastructurii existente, pentru sporirea vitezei de circulație până la 160 km/h pentru trenurile de călători, respectiv 120 km/h pentru trenurile de marfă, de-a lungul întregului tronson, cu excepția primilor circa 6,50 km identificați la ieșirea din stația CF Timișoara Nord, în interiorul zonelor urbane.

 

Surse de finanțare: POT și PNRR

 

Costurile investiției sunt estimate între 955 milioane lei și 1 miliard de lei pentru tronsonul Reșița – Voiteni, respectiv între 1,15 miliarde de lei și 1,42 miliarde pentru Timișoara – Voiteni – Stamora Moravița. În ceea ce privește finanțarea, aceasta se va face prin Programul Operațional de Transport POT 2021 – 2027, pentru linia de cale ferată de pe traseul Timișoara Nord – Stamora Moravița, și prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru Reșița – Voiteni.  „Calea ferată Timișoara – Voiteni – Stamora Moravița dublu electrificată se va desprinde ca proiect de cealaltă parte, Voiteni – Reșița. Noi dăm studiul de fezabilitate celor de la CFR Infrastructură și ei continuă lucrarea mai departe, pe POT, iar pe PNRR se va face doar Voiteni – Berzovia – Bocșa – Reșița. Avem un contract cu CFR Infrastructură și noi le facem lor treaba. Inclusiv plata acestor studii de prefezabilitate și fezabilitate este prinsă în această finanțare. Noi, eventual, va trebui să facem niște plăți punte (prefinanțare până la încasarea banilor europnei, n.a.) și atât”, a explicat primarul Ioan Popa.

 

Potrivit inițiatorilor proiectului, prin reabilitarea și modernizarea liniei ferate Reșița Nord – Timișoara Nord cu extensie Voiteni – Stamora Moravița vor fi atinse o serie de obiective, printre care: asigurarea unei conexiuni rapide prin reducerea duratei călătoriei între  Reşiţa şi Timişoara, respectiv punctul de trecere a frontierei dintre România şi Serbia de la Moraviţa şi Aeroportul Internaţional „Traian Vuia”; creşterea frecvenţei trenurilor și a capacităţii de transport, ceea ce va duce la decongestionarea traficului rutier şi la diminuarea numărului de accidente rutiere între Reşiţa şi Timişoara; reducerea consumului de energie şi a poluării.

 

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite