„Sunt absolut convins că Puterea de a fi mai buni stă în Noi!” [FOTO]

În acest prim weekend cu restricții ceva mai relaxate, sute de voluntari de toate vârstele, cei mai mulți din Reșița și Timișoara, au participat la acțiuni de ecologizare pe platoul Semenic și în zona ansamblului mulinologic de la Eftimie Murgu.

Tonul acestor acțiuni de voluntariat a fost dat de oamenii de bine din cadrul a două asociații, Prietenii Munților și Acasă în Banat, cunoscute pentru organizarea de evenimente cu impact pozitiv asupra mediului și a comunităților locale.

„Gata, a înflorit SEMENICul!

Cu mic, cu mare (peste 50 de voluntari), am reușit să punem florile în soare. Era clar că se poate, doar iubim acest munte. Sigur, era rândul nostru să îi oferim ceva: trebuia să îl descotorosim de gunoaiele lăsate în cârcă-i de cei care (încă) nu îl iubesc. Muntele nostru «s-ar bucura» dacă deșeurile ar fi duse acolo unde le e locul, înainte ca ele să îi copleșească imaginea.

Mulțumim tuturor voluntarilor care au venit astăzi alături de noi, celor care ne-au sprijinit în organizare, mulțumim Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș-Severin care ne-a fost alături și, desigur, Prietenului care ne-a ajutat cu vremea bună.

SEMENICUL E FA(I)NTASTIC!”, au scris pe pagina lor de facebook reprezentanții Asociației Prietenii Munților.

Primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, și președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, au transmis și ei mesaje de apreciere la adresa participanților la astfel de acțiuni de voluntariat.

„Peste o sută de voluntari din Reșița, extrem de mulți copii, au «recoltat» mizeriile abandonate de cetățeni în platoul Semenic. Același gen de acțiune frumoasă organizată și la Eftimie Murgu cu circa două sute (200!) de voluntari, preponderent din Timișoara! Personal, vă mulțumesc și vă privesc cu deosebit respect! Trăiesc o senzație stranie, bipolară, de BUCURIE enormă, generată de spiritul voluntar pe care îl pot genera compatrioți de-ai noștri, și în același timp de frustrare, de RUȘINE, generată de impasibilitatea cu care o bună parte a cetățenilor din Eftimie Murgu priveau tinerii ce curățau albia râului din sat de gunoaiele abandonate de a lungul anilor. Sper ca spiritul satului să renască! Personal, mă voi implica în reabilitare ansamblului mulinologic din sat! Sunt absolut convins că Puterea de a fi mai buni stă în Noi!” – Ioan Popa, primarul Reșiței

„Zi plină petrecută împreunã cu primarul Reșiței, Ioan Popa, arhitectul șef al județului, Luminița Munteanu, și cu voluntarii implicați în acțiunea «Hai la Rudăria!», atrași, toți, de dorința de a transforma comuna Eftimie Murgu într-o destinație turisticã atractivã și modernă.

Cred, sincer, că Rudăria nu a fost îndeajuns de bine pusă în valoare, este și motivul pentru care susțin efortul Asociației Acasă în Banat și al Fundației Orange care organizează 3 astfel de acțiuni de voluntariat. Prima, privind ecologizarea albiei râului, a avut loc la acest sfârșit de săptămână și va fi urmată de alte acțiuni în cadrul cărora vor face lucrări de întreținere la morile de apă, vor monta indicatoare și vor organiza ateliere de morărit, panificație, ghidaj turistic.” – Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

 

Surse foto: Facebook – Banatul Montan, Asociația Prietenii Munților, Popa Ioan, Romeo Dunca


Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite