Suntem prezenți și pe

Sănătate

Testare la cerere pentru COVID-19, la Spitalul Județean de Urgență Reșița. Prețul unui test: 350 de lei

Publicat cu

în

Începând de miercuri, 12 august, cărășenii care doresc să se testeze pentru COVID-19 o pot face și la Laboratorul de Analize Medicale al Spitalului Județean de Urgență Reșița. Testarea se efectuează în baza unei programări, contra cost, cu plata în avans.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Reșița a anunțat că Laboratorul de Analize Medicale al unității medicale va efectua teste Real Time PCR pentru depistarea virusului SARS-COV-2 și la cerere, contra cost, la prețul de 350 de lei. Taxa se va achita în avans la casieria spitalului sau la asistentul medical care efectuează recoltarea probelor.

Cei care doresc să se testeze la Spitalul Județean de Urgență Reșița trebuie să știe că este necesar să se programeze. Programarea se poate face de luni până vineri, în intervalul orar 10.00-14.00, la numărul de telefon 0743098982.

Recoltarea probelor se va face în unul din corturile amplasate în curtea Staționarului I din Govândari, de luni până vineri, între orele 7.00 și 9.30. Rezultatele vor fi emise în maximum 48 de ore, doar în limba română, și vor transmise prin e-mail sau pot fi ridicate personal de la Fișierul Policlinicii nr. 1, între orele 7.30 și 15.00.

Conducerea SJUR mai precizează că numărul de teste Real Time PCR contra cost care se vor prelucra în laboratorul spitalului este limitat la maximum 20 de teste pe zi.

Facebook Comments

Cele mai citite