Jumătate din populația județului Caraș-Severin a ajuns bătaia de joc a PSD, consilierii județeni ai acestui partid impunând în plenul CJ împărțirea celor 37 de milioane de lei provenite din impozitul pe venit pe criteriul „1 leu vouă, 10 nouă!”. Localitățile conduse de liberali, însemnând peste 50% din populația Banatului Montan, vor primi astfel doar 10% din suma totală.
Ioan Crina, în numele celor 14 consilieri județeni PSD-PRO-PMP și al celor patru racolați de la liberali, a propus, în ședința de astăzi a CJ Caraș-Severin, o repartizare aiuritoare a sumei corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit, ce trebuie alocată pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală, a programelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, precum şi pentru cheltuieli de funcţionare, în vederea echilibrării bugetelor locale.
Dacă anul trecut, când PNL deținea majoritatea în CJ, Romeo Dunca propunea împărțirea sumei în cotă de 60/40, respectiv 60% din sumă pentru localitățile conduse de liberali (care numără 55% din populația județului) și 40% pentru cele pesediste, acum, odată ce opoziția a preluat frâiele în plenul CJ, Crina a găsit „dreapta măsură”: vrea ca primăriile conduse de stânga politică să primească (mult) peste 30 din cele 37 de milioane disponibile. Adică undeva la 90% din suma totală!
În cazul comunelor, primăriile liberale ar urma să primească câte 50.000 de lei, pe când cele controlate de social-democrați (inclusiv cele cu primari PNL pe cale să cedeze avansurilor făcute de liderii PSD) – între 500.000 și 700.000 de lei! La orașe, raportul de 1 la 10 se menține: Băile Herculane, Moldova Nouă și Oravița – câte 250.000 de lei, pe când Bocșa și Oțelu Roșu – câte 2.600.000 lei! Iar la municipii, Reșița, căreia ar fi fost normal să i se repartizeze undeva spre 10 milioane de lei, ar urma să aibă alocați doar 750.000 lei, de patru ori mai puțin decât Caransebeșul (3.000.000 lei)!
„Era bine când nu m-am băgat în hoțiile tale?”
Primul care a sărit ca ars aflând că i se alocă doar 50.000 de lei a fost primarul comunei Lupac, Marian Vlasici. Schimbul de replici dintre acesta și Crina a scos la iveală și interesele pesedistului din postura de om de afaceri:
Marian Vlasici: „Vă bateți joc de mine? Domnu’ Crina, ia mai spuneți o dată cât ați dat la Lupac? Nu ți-e rușine?”
Ioan Crina: „Nu ți-e rușine? Faci Circ!”
Marian Vlasici: „Nu mi-e rușină. Și da, pentru cetățenii mei fac circ! De ce mi-ai tăiat bani, pentru că nu ți-am dat lucrări la Lupac? De-aia mi-ai tăiat! Când ai venit și m-ai chemat să asfaltezi (cu firma lui Crina, n.r.), era bine? Și când nu m-am băgat în hoțiile tale!”
Ioan Crina: „Termină cu prostiile!”
Marian Vlasici: „Ce prostii? Nu-s prostii, că spun aici în fața cetățenilor! Nu ți-e rușine? Cum ai putut să ne dai 50.000?”
Romeo Dunca: „Cu tupeu și nerușinare a putut, domnu’ primar”.
Nu s-a putut abține, la fel ca mulți alți edili, nici primarul orașului Oravița, Dumitru Ursu, care s-a adresat celor trei consilieri județeni concitadini: „Dragii mei consilieri de la Oravița, cum ați putut să tăiați bani de la orașul vostru, măi oameni buni? Oamenii din Oravița v-au votat și susținut ca să vă bateți pentru ei?!”
„Să vă fie o lecție!”
Un alt primar, liberalul Cătălin Golu de la Ciclova Română, i-a cerut lui Romeo Dunca să nu uite ce-au făcut acum pesediștii. Și să le-o plătească cu aceeași monedă după ce își va reface majoritatea în CJ la alegerile locale din toamnă: „Domnule președinte Dunca, să vă fie o lecție, și-n următorul mandat pe care cred că-l veți lua, să aplicați aceeași metodă! În trei ani, când ați avut majoritate, ați împărțit banii 60-40. Acuma, când au ei majoritate, nu țin cont de nimic. Dar în următorul mandat, când cu siguranță veți fi din nou președinte, și datorită domnului Crina, să țineți cont la următoarele patru împărțiri de după 2024”.
Romeo Dunca i-a răspuns însă colegului său de partid că el nu se poate comporta ca pesediștii gen Crina. „Domnu’ primar, nu o să fac așa. Pentru că eu nu am o luptă cu PSD-ul. Eu vreau să facem treabă pentru toți locuitorii județului. Dacă cineva face o măgărie, dacă procedează atât de ticălos, probabil de-aia ne-au ales oamenii pe noi, pentru că noi nu suntem ticăloși ca ei. Asta e, suntem pe front, suntem într-o luptă necinstită, în care forța, băgarea pumnului în gură este la modă”, a spus Dunca.
Crina o dă pe ciolăcisme. Dar cu Popa nu-i merge!
Și primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, și-a arătat indignarea față de modul cum înțeleg să facă administrație social-democrații cărășeni. „Când noi, liberalii, am avut 55%, am ciupit un 3 procente și totuși am mers cu o împărțire de 60-40, nu ne-am bătut joc. Niciodată! Eu am suferit și țin minte, că am avut patru ani de opoziție (2016-2020, când CJ a fost condus de Silviu Hurduzeu, Ionuț Popovici și Flavius Nedelcea, n.r.), când m-am ridicat cu Felix, mai ții minte Felix (către Felix Borcean, pe atunci în PNL, n.r.)? Ți-am zis că nu dau golanii ăștia bani la Anina, și ți-am zis hai să punem de la noi, din sărăcia noastră, și să dăm. Acuma suntem în situația în care Reșița ia 750 de mii, iar Caransebeșul – 3 milioane? Eu știu că lui Felix îi e rușine de chestia asta, dar știți ce? Nu e nicio problemă, pentru că presa vede ce se întâmplă: în Reșița sunt o mulțime de oameni de stânga, socialiști, social-democrați, spuneți-le lor că le-ați tăiat din bani! Și voi, consilierii județeni care stați în Reșița, să știți că ați tăiat banii propriului oraș! Vă mulțumesc mult…”, a încheiat cu amărăciune Ioan Popa.
Dar când să iasă din sală, edilul Reșiței a primit din partea lui Crina o replică ce se voia a fi decisivă. Și s-a dovedit încă o dată că marele specialist (și-n construcții, și-n administrație, și-n politică) fie nu știe ce vorbește, fie dezinformează cu bună știință. Iată și acest sugestiv schimb de replici:
Ioan Crina: „Știi că Reșița a primit din Fondul de rezervă al Guvernului 15 milioane de lei, săptămâna trecută?”
Ioan Popa: „Păi hai să vă spun eu de ce. Aveți habar?”
Ioan Crina: „Este un prim-ministru PSD, care a avut grijă de Reșița ”.
Ioan Popa: „Domnu’ Crina, nu vorbiți prostii, nu încercați să duceți lumea în eroare! Nu amestecați oalele. Toate primăriile reședințelor de județ din România au primit alaltăieri o corecție financiară, pentru că li s-a luat din bani! Banii pentru impozite pe pensii, banii de la jocuri de noroc ș.a.m.d. ne-au fost luați! Și am primit în compensare niște sume. Am pierdut 29 de milioane și am primit 15! Sunteți un maestru de alba-neagra, domnule Crina!”
În cele din urmă, Romeo Dunca i-a întrebat pe primarii liberali dacă să supună proiectul la vot, cu rezultat evident în defavoarea acestora, ori să-l retragă de pe ordinea de zi. Și a făcut pe voia edililor, l-a retras. Asta nu înseamnă însă că se va schimba ceva fără voia pesediștilor. Proiectul va fi adoptat în cel mult două săptămâni, pentru că bugetele localităților trebuie obligatoriu votate de consiliile locale până la 12 februarie, termen-limită conform legii. „Ședința viitoare va fi același lucru, dar măcar se vor face de râs de două ori cu aceeași prostie. Asta este. Atâta timp cât au puterea votului, nu avem ce să facem.”, a declarat la finalul ședinței președintele CJ.
Sursă foto: arhivă Express de Banat