În acest cadru, viceprimarul Daniel Călin a detaliat și susținut public pașii operaționali ai proiectului, explicând calendarul și logica implementării transportului metropolitan, pornind de la relația Reșița–Văliug și cu deschidere spre extinderea ulterioară în județ.
Baza acestui demers este o investiție deja realizată: achiziția a 14 autobuze electrice, împreună cu stațiile de încărcare, prin finanțare europeană PNRR, în valoare de 9,2 milioane de euro, proiect asumat și susținut de conducerea Primăriei Reșița. Recepția autobuzelor este programată pentru perioada aprilie–mai, iar până la finalul anului este vizată implementarea efectivă a strategiei de transport metropolitan pe primul tronson.
„Într-o primă etapă, proiectul este legat de Reșița și Văliug, dar obiectivul este unul mai amplu: construirea, în timp, a unei arii metropolitane funcționale, care să ofere un transport public eficient, sustenabil și ecologic“, a explicat viceprimarul Daniel Călin.

Constituirea ADI reprezintă, în fapt, cadrul instituțional necesar pentru ca această viziune să devină operațională. Aprobarea Actului constitutiv și a Statutului, alături de stabilirea unei contribuții inițiale simbolice și desemnarea reprezentanților Consiliului Local, sunt pași tehnici fără de care proiectul nu poate avansa.
În spiritul unei administrații orientate spre eficiență, reprezentarea Consiliului Local în ADI va fi asigurată de specialiști din aparatul tehnic al Primăriei, fără remunerații suplimentare, cu misiunea clară de a pune în funcțiune noua structură. Este o opțiune care reflectă abordarea pragmatică promovată de conducerea executivă a orașului.
Urmează adoptarea unei hotărâri similare la nivelul Consiliului Local Văliug și parcurgerea procedurilor legale pentru dobândirea personalității juridice. Abia după acest pas poate începe efectiv faza de operare.
Transportul metropolitan nu este, așadar, un proiect de moment sau o inițiativă izolată, ci rezultatul unei viziuni administrative asumate, susținute politic și gestionate tehnic. Reșița își construiește astfel, pas cu pas, un sistem de mobilitate adaptat atât nevoilor reale ale orașului cât și tranziției dintre oraș și mediul rural.









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)