Turcii de la Durmazlar au prezentat la Reșița primul tramvai pe care l-au fabricat pentru România

 

O echipă a companiei Durmazlar din Turcia, condusă de directorul general Abdullah Bocan și de managerul de proiect Pinar Şenlier, s-a aflat, astăzi, 30 ianuarie, la Reșița, pentru a prezenta primul din cele 13 tramvaie contractate de primărie printr-o licitație organizată de Ministerul Dezvoltării cu fonduri europene, în baza unui proiect realizat de municipalitatea reșițeană.

 

Compania Durmazlar din Bursa, Turcia, care a câștigat în 2020 licitația organizată de Ministerul Dezvoltării pentru achiziția a 13 tramvaie destinate municipiului Reșița, trebuie să livreze toate garniturile până în luna august. Primul tramvai a ajuns ieri la Reșița și, astăzi, 30 ianuarie, a fost prezentat oficial.

 

„E o bucurie ca după 11 ani de liniște în oraș, în 2011 s-a abandonat transportul pe linie de tramvai la Reșița, să avem din nou un tramvai aici, unul nou de data aceasta. Următoarele vor veni într-o cadență de unu-două pe lună. Eu le mulțumesc partenerilor din Turcia pentru munca pe care au prestat-o în ultimul an de zile, s-au ridicat la înălțimea așteptărilor noastre”, a declarat primarul Reșiței, Ioan Popa, în cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o împreună cu reprezentanții Durmazlar – directorul general Abdullah Bocan și managerul de proiect Pinar Şenlier.

 

 

Contractul pentru livrarea celor 13 tramvaie la Reșița este primul pe care Durmazlar îl derulează în România. „Suntem foarte fericiți de oportunitatea de a lucra cu Primăria Reșița și vă felicit că ați ales să faceți aceste proiecte de modernizare a transportului în comun”, a spus directorul general Abdullah Bocan. Acesta a oferit și o serie de detalii despre companie: „Noi suntem lideri în domeniul tramvaielor din 1996. Am avut mai mult de o sută de tramvaie în lucru în ultimii ani. În patru orașe din Turcia, inclusiv Istanbul, circulă tramvaie pe care le-am fabricat noi în ultimii ani. De asemenea, tramvaiele noastre sunt în operare încă din 2020 în Polonia, tot printr-un proiect pe fonduri europene, iar ei sunt mulțumiți de calitatea lucrărilor și au un contract-cadru prin care pot comanda mai multe tramvaie de la noi. Pe lângă ceea ce producem noi, mai avem colaborări cu Alstom (din Franța, n.r.), care este cea mai mare firmă la nivel mondial de material rulant de cale ferată. Suntem furnizori de boghiuri pentru Alstom, pentru tramvaie și pentru trenuri regionale, lucru care arată că avem capacitate și că suntem o companie de încredere”.

 

Tramvaiele care vor circula în Reșița respectă toate standardele actuale și sunt prevăzute cu o serie de facilități. „Tramvaiele au capacitatea de 135 de pasageri, 33 de locuri pe scaune. Beneficiază de o climatizare separată pentru pasageri și pentru vatmani. Tramvaiele au rampă automată pentru persoane cu dizabilități, sunt bidirecționale, cu uși pe ambele părți. Vagoanele sunt dotate cu camere de luat vederi, senzori care pot număra pasagerii îmbarcați, prize USB, WiFi, senzori de fum”, a explicat managerul proiectului, Pinar Şenlier. Despre culori, primarul Ioan Popa a spus că au fost alese la sugestia producătorului: „Primele patru garnituri vor fi gri cu galben, iar celelalte, gri cu verde, pentru că avem această culoare – verde – în brandul orașului pe care îl vom lansa peste câteva luni. Noi am spus inițial să fie roșu și negru, dar ideea de gri, galben și verde a venit de la cei de la Durmazlar pentru că, știind istoria industrială a Reșiței, că producem oțel de 250 de ani, au zis că s-ar preta o culoare metalică și ni s-a părut o idee genială”. Reprezentanții Durmazlar au mai precizat că demersurile privind omologarea sunt în derulare, aceasta fiind efectuată în Turcia și cu TUV Polonia, iar mentenanța și garanția sunt asigurate timp de cinci ani.

 

Potrivit contractului, proiectul ce vizează reintroducerea transportului electric la Reșița, derulat de austriecii de la PORR, trebuie finalizat până în aprilie 2024. „Acesta este și termenul la care tramvaiul ar trebui să circule prin oraș. Noi sperăm să devansăm un pic acest termen. Oricum, ideea este că el nu poate să fie funcțional pe linii decât atunci când sunt puse în picioare amândouă stațiile de redresare. Trebuie să avem firul de contact dintr-o parte în alta a orașului, pentru că nu se va putea circula pe tronsoane. Nu mai vreau să fac previziuni pentru că am făcut una și nu mi-a ieșit. Nu mai vreau să risc”, a declarat primarul Ioan Popa.

 

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available