Poliția Municipiului Caransebeș a fost sesizată astăzi, în jurul orei 12.00, că la Centrul de Primiri Urgențe de la spitalul din localitate a fost adusă o persoană decedată, care ar fi fost surprinsă de o avalanșă.
Din primele verificări efectuate de polițiști s-a stabilit că în această dimineață, în timp ce se aflau într-o expediție montană pe Vârful Căleanu din Munții Țarcu, trei cetățeni olandezi ar fi fost surprinși de o avalanșă, unul dintre ei, în vârstă de 44 de ani, fiind găsit decedat sub zăpadă și transport la spital cu elicopterul.
„Cadavrul bărbatului a fost depus la morga spitalului, urmând a se efectua necropsia în vederea stabilirii cauzelor decesului. Polițiștii continuă cercetările în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
Sursă foto-simbol: Getty Images









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)