UCM Reșița va fi integrată în Hidroserv. Procesul se va finaliza în 2024. Hidroelectrica: „Trăim un moment istoric”

 

Hidroelectrica a anunțat, la mijlocul săptămânii trecute, că activele pe care le va prelua de la Uzina Constructoare de Mașini (UCM) Reșița vor fi integrate în Hidroserv, filiala sa de mentenanță și dezvoltare.

 

Anunțul directoratului companiei de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie, referitor la UCM Reșița, cea mai veche unitate industrială din țara noastră, aflată de 12 ani în insolvență, a venit în contextul prelungirii cu un an a acordului cadru cu Hidroserv, subsidiara companiei dedicată lucrărilor de mentenanță și dezvoltare.

 

Procedura de transferare a activelor profitabile ale UCM Reșița – platformele ABC și Câlnicel (parțial) – către Hidroelectrica este în desfășurare de mai bine de șase luni, valoarea tranzacției fiind de aproximativ 68.000.000 de lei. După finalizarea transferului, activele vor fi integrate în Hidroserv, potrivit anunțului făcut de directoratul Hidroelectrica prin intermediul unui comunicat de presă: „Trăim un moment istoric pentru că ne aflăm în plină procedură de achiziție a UCM Reșița, cel mai vechi producător de echipamente pentru industria energetică și furnizorul a peste 90% din aparatura instalată în obiectivele Hidroelectrica. Ne dorim ca în termen de un an să finalizăm integrarea acestei unități în Hidroserv, activitățile actuale ale celor două societăți fiind în totală congruență și având potențialul să aducă plusvaloare semnificativă atunci când sunt puse împreună”.

 

Referitor la prelungirea acordului cadru cu Hidroserv, parafată printr-un act adițional semnat pe 29 noiembrie, conducerea Hidroelectrica a precizat că „Hidroserv, în calitate de partener tradițional și de încredere, joacă un rol vital în asigurarea funcționării optime a instalațiilor Hidroelectrica. Semnarea actului adițional la acordul cadru confirmă importanța acestei colaborări și permite totodată capitalizarea Hidroserv și îmbunătățirea capacității acesteia de a furniza servicii de mentenanță la cele mai înalte standarde, contribuind astfel la eficiența operațională a Hidroelectrica. Hidroelectrica rămâne angajată în consolidarea parteneriatelor strategice și în asigurarea unei dezvoltări durabile pentru întreaga sa rețea de subsidiare, inclusiv Hidroserv. Vom continua să investim în eficiență operațională și inovații tehnologice pentru a ne menține statutul de lider și pentru a contribui la dezvoltarea sustenabilă a sectorului energetic în România”.

 

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available