„Un Gând pentru Îngeri” – eveniment de suflet, astăzi, în Centrul Civic al Reșiței

 

Copiii plecați prea devreme din această lume vor fi comemorați, în această seară, la Reșița, în cadrul evenimentului „Un Gând pentru Îngeri”, organizat de Clubul Lions Reșița Kindness.

 

Părinții și apropiații micuților care au părăsit prea devreme lumea aceasta, dar și reșițenii care doresc să le fie alături cu un gând bun sunt așteptați, astăzi, începând cu ora 18.00, în Centrul Civic pentru a înălța la cer baloane în amintirea copiilor-îngeri. „Amintirea unui înger marchează viața persoanelor care l-au avut, chiar și pentru o secundă, pentru totdeauna… «Un Gând pentru Îngeri» este un eveniment emoționant și simbolic în care părinții sau apropiații copiilor plecați la îngeri se adună împreună pentru a-și aminti și onora îngerașii lor dragi. Scopul principal al acestui eveniment este să ofere un spațiu comun pentru a-și exprima durerea și iubirea lor pentru cei care au plecat prea devreme, mult prea devreme din această lume”, transmit organizatorii evenimentului, Clubul Lions Reșița Kindness.

 

Potrivit programului pregătit de organizatori, între orele 18.00 și 20.00, participanții vor primi baloane și materiale pentru a le decora în mod unic și personal, cu mesajele lor speciale, iar părinții sau apropiații vor avea ocazia să împărtășească povestiri și amintiri despre copiii lor plecați. Momentul central al evenimentului va fi la ora 20.00, când baloanele cu heliu vor fi ridicate către cer. „Participanții vor primi baloane colorate, care pot fi personalizate și decorate cu mesaje speciale pentru copiii lor îngeri. Mesajele pot fi cuvinte de dragoste, gânduri, dorințe sau pur și simplu un mod de a-i spune că îi iubesc și că îi vor păstra mereu în inimi”, spun organizatorii.

 

Pentru acest eveniment, o mamă de îngeraș, membră a Clubului Lions Reșița Kindness, a transmis următorul mesaj:

 

„Iubirea eternă între pământ și Univers! Jumătate din inima mea bate în Rai! Sunt mamă de îngeraș pe nume Mara Ilinca. În 29 iulie se vor împlini 5 anișori de la primul strâns în brațe, de la primul plâns de fericire. Mara a plecat la cer după 9 zile de la primul strâns în brațe. Este un dor nebun în mine de mirosul ei, chiar și acum, dar am învățat să trăiesc, să zâmbesc, să mă bucur de tot ce mă înconjoară  cu dorul în suflet. Când sufletul ți s-a înjumătățit, când rămâi doar cu dorul, când de multe ori cei din jur nu reușesc să înțeleagă până la capăt, când ai nevoie de un sprijin necondiționat, când întrebările nu sunt de ajuns și răspunsurile nu sunt suficiente, ai nevoie să îți amintești, să reînveți să zâmbești, să trimiți dragoste către Univers. Vino alături de noi și înalță un mesaj din inimă puiului tău, lasă-te ținut de mână de cei ce împart aceeași durere și privește cum baloanele se înalță spre cer. Ridic baloane la cer încă din primul an de la plecarea Marei, iar sentimentul este unul de eliberare. Îmi doresc să ne întâlnim, să împărtășim și să ne îmbrățișăm  cu sinceritate, cu sufletul deschis în amintirea sufletelor plecate mult prea devreme către cer. Din proprie experienţă ştiu că nici un om nu trebuie să treacă singur prin aşa ceva şi că o îmbrățișare și o vorbă bună, spusă cu sinceritate, pot face diferenţa majoră între un suflet îndurerat şi un om care să accepte cea mai grea încercare a vieţii. Veniți alături de mine și echipa din care fac parte, Lions Reșița Kindness, să ridicăm baloane către cer în 28 iulie…”.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite