Un mort şi peste 50 de răniţi în urma unor accidente produse pe fondul depășirilor neregulamentare şi al oboselii la volan, pe şoselele din Caraş-Severin

 

Atât depășirile neregulamentare sau riscante, cât și oboseala la volan pot conduce la producerea de accidente grave pe drumurile publice, avertizează poliţiştii.

 

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraș-Severin a făcut publică o statistică a accidentelor rutiere produse de la începutul anului până în prezent pe fondul depășirilor neregulamentare şi al oboselii la volan. Potrivit datelor comunicate, au fost înregistrate 12 accidente rutiere cu victime, produse pe fondul depășirilor neregulamentare, și alte 19 accidente produse pe fondul altor preocupări de natură a distrage atenția la volan în mod periculos, categorie în care este inclusă și oboseala la volan. În urma acestor accidente o persoană a decedat, 11 au fost rănite grav și 46 au fost rănite ușor. De asemenea, de la începutul anului, polițiștii cărășeni au aplicat 603 sancțiuni contravenționale pentru efectuarea de depășiri neregulamentare, iar celor 603 conducători auto le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

 

Potrivit legislaţiei, dacă în urma nerespectării regulilor privind depăşirea se produce un accident rutier soldat cu pagube materiale, conducătorului auto vinovat i se suspendă dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, iar perioada se poate majora la 180 de zile dacă accidentul rutier are ca urmare rănirea unor persoane.

 

 

Poliţiştii reamintesc faptul în momentul în care efectuează o manevră de depășire a unui alt vehicul, aflat în mers sau imobilizat, şoferul are obligația de a semnaliza intenția de efectuare a manevrei, de a păstra o distanță laterală suficientă față de vehiculul depășit, de a se asigura că vehiculul din față sau cel din spate nu a semnalizat intenția începerii unei manevre similare și că poate efectua manevra de depășire fără a pune în pericol sau a stânjeni circulația din sens opus. „Este interzis să efectuați manevre de depășire în curbe și în orice alte locuri unde vizibilitatea este redusă sub 50 de metri; în zona de acțiune a indicatorului Depășirea interzisă; pe trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare și marcaje; când pentru efectuarea manevrei se trece efectiv peste marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculele circulă pe contrasens; în situația când din sens opus se apropie un alt vehicul al cărui conducător auto este obligat să efectueze manevre de evitare pentru a nu intra în coliziune; în locul în care s-a format o coloană de vehicule în așteptare, dacă prin aceasta se intră pe sensul opus de circulație, precum și în alte situaţii prevăzute de lege”, avertizează poliţiştii.

 

În ceea ce priveşte oboseala la volan, poliţiştii atrag atenţia că „este cunoscut faptul că efectele oboselii la volan pot fi comparate cu cele ale conducerii sub influența alcoolului. Somnolența încetinește timpul de reacție și scade vigilența la volan, ceea ce crește riscul implicării într-un accident rutier. Nu subestimați pericolul de a conduce autovehiculul în continuare, în condițiile în care vă simțiți obosiți, respectiv atunci când aveți dificultăți în a vă concentra, căscați în continuu, simțiți ochii îngreunați sau aveți dificultăți în a ține ochii deschiși, precum și dacă aveți alte simptome de oboseală”. Poliţiştii mai recomandă ca la primele semne de oboseală, şoferii să întrerupă deplasarea, să parcheze vehiculul într-un loc sigur şi să se odihnească până la refacerea completă a capacităţilor psiho-fizice necesare conducerii în siguranţă. De asemenea, este recomandat ca şoferul să se odihnească cel puţin opt ore înainte de a pleca la drum, să facă o pauză la fiecare două ore de condus sau la 160 de kilometri şi, la drum lung, dacă are posibilitatea, să călătorească alături de un partener care să observe dacă dă semne de oboseală sau, după caz, care să-i preia locul.

 

Sursă foto: Al doilea carambol cu cinci autovehicule în nici 24 de ore pe DN 6! Încă o viață pierdută…

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available