Un spaniol cu afaceri în Caraș-Severin, trimis în judecată de DNA pentru fraudare de fonduri europene

Un cetățean iberic, Tomas Gilabert Antoli, administrator al unei firme din comuna Mehadia, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru că ar fi obținut în mod fraudulos fonduri europene, în baza unor documente false. Alte două persoane, precum și societatea comercială administrată de spaniol, SC Congelate Pesvina Impex SRL, au, de asemenea, calitatea de inculpat în acest dosar.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii din cadrul Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, administratorul firmei din Mehadia ar fi depus la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Direcția Generală Pescuit-Programul Operațional pentru Pescuit, în perioada 2013-2015, mai multe documente false pentru a obține o finanțare nerambursabilă în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene ce viza înființarea unei fabrici de produse semicongelate din pește. În cadrul proiectului era prevăzută construirea unei hale de producție și a utilităților necesare, precum și dotarea acesteia cu utilaje performante cu înalt randament în vederea producției de conserve și semiconserve din pește.

Pentru finalizarea proiectului, SC Congelate Pesvina Impex SRL Mehadia a primit 1.591.985 lei, suma reprezentând valoarea finanțării nerambursabile din fonduri europene. Procurorii anticorupție au stabilit, însă, că documentele justificative privitoare la cheltuieli făcute pentru implementarea proiectului erau nereale, acestea fiindu-i furnizate administratorului de două persoane, inculpate și ele în dosar.

„Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.513.385 lei, reprezentând diferența dintre suma totală plătită conform contractului de finanțare nerambursabilă și suma recuperată de 78.600 lei. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpatei SC Congelate Pesvina Impex SRL. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Timiș cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză”, informează Biroul de presă al DNA.

SC Congelate Pesvina Impex SRL și administratorul acesteia au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, iar celelalte două persoane, pentru complicitate la comiterea acestei infracțiuni.

Datele de la Oficiul Registrului Comerțului arată că patron și administrator al firmei Congelate Pesvina Impex SRL Mehadia este un cetățean spaniol, Tomas Gilabert Antoli, asociat unic. Obiectul principal de activitate al societății comerciale este prelucrarea și conservarea peștelui. Odată cu investiția în fabrica de produse semicongelate din pește, aflată pe raza comunei Mehadia, cifra de afaceri a firmei a crescut de la an la an. De la 530.000 lei în 2015, la 2,8 milioane lei în 2016, 3,1 milioane lei – 2017, 3,9 milioane lei – 2018, 5,3 milioane de lei – 2019. Firma a început să facă profit începând din anul 2017: 489.000 lei profit net. Apoi, 146.000 lei în 2018 și 313.000 lei în 2019. Odată cu dezvoltarea afacerii, a crescut și numărul de angajați. Potrivit ORC, Congelate Pesvina Impex SRL Mehadia avea în anul 2016 un număr mediu de 22 de salariați, anul următor a urcat la 26, în 2018, la 39, pentru a încheia anul 2019 cu 55 de angajați.

Această etapă a procesului penal reprezintă finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available