Artista plastică Florica Prevenda vine la Reșița pentru a-și prezenta expoziția intitulată „Undeva în timp” și, de asemenea, pentru a lansa catalogul expoziției.
Muzeul Banatului Montan găzduiește, astăzi, 4 iulie, ora 18.00, vernisajul expoziției „Undeva în timp”, dublat de lansarea catalogului expoziţiei în prezența artistei Florica Prevenda.
„Publicul este invitat să ia parte la o experiență senzorială cu totul ieșită din comun, prin care artista ne împărtășește trăirile sale, legate de un timp și un loc uitate de lume: copilăria sa, petrecută într-un sat din inima vastei câmpii a Bărăganului. Familia artistei a fost strămutată de două ori, prima dată în Banat, apoi la Dor Mărunt, în Bărăgan. Iată de ce, proiectul reface drumul invers, într-un demers recuperator și reparator”, transmite managerul interimar al Muzeului Banatului Montan, Livia Magina.
În continuarea evenimentului, miercuri, 5 iulie, la ora 17.00, va avea loc o discuție moderată de criticul Ion Bogdan Lefter, ediţie specială a „Cafenelei critice” la Gărâna. Evenimentele sunt organizate în colaborare de Muzeul Banatului Montan Reșița, Consiliul Județean Caraș-Severin, Muzeul de Artă Constanța, Consiliul Județean Constanța, Societatea Culturală Aromână.
Florica Prevenda a expus de-a lungul timpului în galerii din New York, Londra, Bruxelles, Milano, Salonic, Cracovia, Rotterdam, Bonn, Tirana, dar și în țară, la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, la Muzeul Național de Artă al României București, la Muzeul de Artă Timișoara, precum și în galerii private din țară și din străinătate. În anul 2005, artista a fost distinsă cu Ordinul Cultural în grad de Cavaler.
Explicație foto: Secvență din atelierul Floricăi Prevenda









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)