Educație
UPDATE. Unități de învățământ închise în trei comune din Caraș-Severin. Cursuri pe scenariul roșu!

Răsturnare de situație în prima zi de școală. Dacă la sfârșitul săptămânii trecute, reprezentanții Inspectoratului Școlar Caraș-Severin anunțau că nicio școală din județ nu va fi în scenariul roșu, care presupune cursuri exclusiv online, astăzi, 14 septembrie, situația epidemiologică impune acest scenariu în trei comune.
A fost o primă zi de școală atipică, fără festivități de deschidere, cu distanțare fizică și cu reguli stricte ce trebuie respectate și în zilele următoare. În majoritatea unităților de învățământ din Caraș-Severin, 90%, cursurile au început după scenariul verde, cu prezență fizică integrală în clase. Sunt și unități de învățământ care au optat pentru varianta hibrid, prezență fizică și cursuri online, iar pentru trei comune, Direcția de Sănătate Publică a dispus intrarea în scenariul roșu, adică desfășurarea cursurilor exclusiv online întrucât aici incidența cazurilor COVID-19 este de peste 3 la 1.000 de locuitori. Este vorba despre Păltiniș, unde sunt înregistrate 8 cazuri COVID-19, Dalboșeț, cu 6 cazuri, și Vermeș, cu 5 cazuri. Potrivit reprerzentanților DSP Caraș-Severin, niciunul dintre aceste cazuri nu aparțin copiilor de vârste școlare.
„Potrivit articolului 4, aliniatul 1 din Ordinul 5487/1494/2020 privind aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Sars-Cov 2, DSP Caraș-Severin a înaintat către ISJ Caraș-Severin situația epidemiologică la nivelul fiecărei localități din județ. ISJ, împreună cu DSP, a diseminat informațiile epidemiologice ale instituției de sănătate publică, în sensul monitorizării, implementării și aplicării corecte la nivelul fiecărei instituții de învățământ a infrastructurii resursei umane necesare desfășurării în condiții optime a procesului de învățământ”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Caraș-Severin, Daniel Botgros.
UPDATE, marți, 15 septembrie
COVID-19. În Caraș-Severin, nicio școală în scenariul roșu
- Actualitate4 săptămâni în urmă
Vasile Ernu: „Când ai resurse umane, poți reface orice – oamenii rezolvă totul. Reșița încă dispune de aceste resurse”
- Actualitate2 săptămâni în urmă
Crește numărul focarelor de COVID-19 în unitățile de învățământ din Reșița. Însă doar 11 localități cărășene au incidența la 14 zile de peste 1,5‰
- Social3 săptămâni în urmă
Locuri de muncă disponibile (doar) în Reșița și Caransebeș
- Politică3 săptămâni în urmă
Propunerea lui Ioan Popa, aprobată la vârful PNL. Municipiul Reșița dă viitorul președinte al ANPC: Claudiu Dolot
- Sport4 săptămâni în urmă
UPDATE. Fotbaliștii rosso-neri, patru victorii și o înfrângere în meciurile de pregătire