UPDATE. Mai multe locații din Caraș-Severin luate cu asalt de procurorii DIICOT

Desfășurare impresionantă de forțe ale DIICOT în această dimineață pentru anihilarea unei grupări conduse de un bărbat din Caransebeș, care făcea trafic internațional cu armament, valută falsă și droguri.

 

Din primele informații, se pare că gruparea infracțională ar fi condusă de un bărbat din Caransebeș, care se află în acest moment în Penitenciarul Timișoara, unde ispășește o condamnare. În această dimineață, polițiștii de de la Crimă Organizată și jandarmii au descins în 21 de locații din Reșița, Caransebeș, Timișoara, Calafat și Oțelu Roșu.

 

Potrivit pressalert.ro , gruparea a vândut pistoale unei grupări de motocicliști din Suedia. Armele erau cumpărate din Bulgaria și apoi revândute. Polițiștii de la Crimă Organizată au supravegheat primul transport spre Suedia și au reușit, cu sprijinul autorităților din țara de destinație, să blocheze ajungerea armelor la destinatari. Există date că gruparea urma să trimită o cantitate importantă de arme în Suedia.

 

Gruparea se pare că aducea și cantități importante de droguri din Spania și Germania, pe care le vindeau pe piața din România.  Totodată, aceștia plasau euro falși prin mai mulți intermediari.

 

UPDATE – 13 aprilie

Ieri dimineață, 12 aprilie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș – Severin, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – BT Caraș – Severin, au efectuat 21 de percheziții domiciliare, în județele Caraș – Severin, Timiș și Dolj, la persoane bănuite de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și de mare risc, nerespectarea regimului armelor și munițiilor,  plasarea de monedă contrafăcută și contrabandă calificată, constând în introducerea și scoaterea din țară de arme letale și muniție aferentă.

Au fost puse în aplicare 30 de mandate de aducere.

Din cercetări a reieșit că liderii unui grup infracțional implicat în activități privind traficul de droguri de risc și de mare risc ar fi dezvoltat alte două grupări infracționale, una specializată în infracțiuni la regimul armelor și munițiilor, iar cea de-a doua bănuită de infracțiuni din sfera falsului de monedă.

 

Cele 3 grupări infracționale, având membri comuni, ar fi acționat independent, în scopul realizării activităților infracționale, pe trei paliere, palierul de organizare/coordonare, palierul intermediar de aprovizionare, transport și depozitare, precum și palierul de acțiune stradală, care valorifică en-detail bunurile care făceau obiectul activității infracționale.

 

Unul dintre liderii grupărilor și-ar fi continuat activitatea infracțională din interiorul unui penitenciar, în care a fost încarcerat pe parcursul cercetărilor.

 

De asemenea, s-a stabilit că grupul infracțional organizat implicat în trafic de droguri de risc și de mare risc ar fi procurat drogurile din străinătate și le-ar fi distribuit în Caraș-Severin și Timiș.

 

Pe parcursul cercetărilor, au fost ridicate peste 5 kilograme de cannabis și mai multe doze de cocaină.

 

Grupul infracțional organizat implicat în traficul internațional de arme și muniții ar fi acționat pe ruta Bulgaria-România-Suedia.

 

Au fost confiscate trei arme scurte, tip pistol, modificate pentru tragere cu muniție letală și peste 600 de cartușe cu glonț.

 

Cel de-al treilea grup infracțional organizat implicat în activități din sfera falsului de monedă ar fi avut ca obiect plasarea de monedă din cupiură de 50 de euro, provenind din Bulgaria, în județul Caraș-Severin.

 

Membrii grupării ar fi recrutat diferite persoane, care ar fi plasat banii la diferite societăți comerciale, până în prezent, fiind documentate 5 plasări de monedă contrafăcută.

 

Suportul tehnic a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

 

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul Biroului de Analiză a Informațiilor Caraș-Severin și Biroului Tehnic și Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală și al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

 

Colaborarea cu autoritățile suedeze a fost efectuată prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Poliției Române.

 

La acțiune au participat polițiști ai brigăzilor de combatere a criminalității organizate Timișoara și Craiova, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin și ai grupărilor mobile de jandarmi Timișoara și Craiova.

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available