Sport
Vară grea pentru mărşăluitorii reşiţeni. Sportivii de top trag tare în cantonamente

Cei mai valoroşi mărşăluitori ai Reşiţei se pregătesc intens în cantonamente, pentru a fi în formă la competiţiile care vor avea loc în toamnă — dacă pandemia nu va încurca planurile federaţiei.
În această perioadă, Narcis Mihăilă, Marius Cocioran şi alţi câţiva colegi se află în cantonamentul de la Buziaş, acolo unde reşiţenii pun an de an bazele viitoarelor performanţe. În paralel, o altă grupă îşi desfăşoară pregătirea la Reşiţa, aceşti sportivi urmând să se alăture peste câteva zile colegilor de la Buziaş. Mărşăluitorii parcurg zeci de kilometri în fiecare zi, pentru medalii cât mai strălucitoare la Naţionalele din luna septembrie.
Octavian Măzăran, directorul Clubului Sportiv Universitatea Reşiţa, spune că o parte dintre mărșăluitori se află într-un stagiu de pregătire la Buziaș, stagiu care a început în data de 7 iulie.
„Sperăm noi ca stagiul să țină până în data de 10 septembrie, iar la finalul acestuia, mai exact pe data de 12 septembrie, sperăm să se organizeze Campionatul Național de 20 de km marș, la Târgu Jiu. Deocamdată nu este anulat, să sperăm că până în septembrie lucrurile vor intra în normal și vom putea concura la această competiție. La Buziaș, pe lângă sportivul de lot olimpic Narcis Mihăilă, se află și alţi sportivi de la CS Universitatea Reșița și Clubul Sportiv Municipal Reșița. Mă refer aici la mărșăluitorii Marius Cocioran, Remus Rădoi, Attila Balog, Ionuț Pleșu și Loredana Cocoș, însoțiți de antrenorul Gheorghe Ardeleanu. În același timp, trei dintre sportivii mărșăluitori se pregătesc în Reșița. Este vorba despre Samuel Poliță, Lăcrămioara Căruceriu și Mihaela Pușcașu. Aceștia se vor alătura sportivilor din cantonamentul de la Buziaș începând cu data de 9 august. Ceilalți sportivi au început concursurile la probele de pe stadion. Din păcate, semifondiștii și fondiștii deocamdată nu au competiții. Doar sportivii cu probele pe stadion, până în 400 de metri, au avut concursuri. Mă refer aici la atleţii de la viteză, lungime, 400 de metri, 400 de metri garduri sau de la probele de aruncări. O felicit pe Daria Grigoroiu pentru că a câștigat Cupa României la juniori în proba de 100 de metri garduri și, în același timp, vreau să le doresc succes și celorlalți sportivi care vor participa la competițiile viitoare”, a spus tehnicianul Octavian Măzăran, directorul Clubului Sportiv Universitatea Reşiţa.
- Actualitate4 săptămâni în urmă
Eveniment comemorativ, la 76 de ani de la deportarea germanilor din Banatul Montan în URSS
- Educație3 săptămâni în urmă
UPDATE. Cum începe școala în Caraș-Severin? 168 de dascăli vaccinați anti-COVID, 5 unități de învățământ în scenariul roșu, 60 pe galben
- Actualitate3 săptămâni în urmă
Proiectul pentru reintroducerea tramvaiului în Reșița își așteaptă constructorul, licitația a fost urcată în SICAP
- Educație3 săptămâni în urmă
ISJ și DSP au stabilit cum se reia școala în Caraș-Severin. 225 de unități de învățământ – în scenariul verde, 168 – pe galben, 12 – pe roșu
- Caterincă pă bune, rele și lovele3 săptămâni în urmă
Primul vaccin anticovid, inventat de un medic din Caraș-Severin?