Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Proteasa, a fost, ieri, la Reșița, unde a discutat cu președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, și primarul Reșiței, Ioan Popa, despre revitalizarea proiectelor comune ce vizează cele două județe ale Banatului. Proiecte care, în administrațiile trecute, au fost abandonate. Unul dintre acestea vizează dezvoltarea zonei Semenic.
După ce, în urmă cu doi ani, fosta conducere a Consiliului Județean Timiș intenționa să iasă din asocierea avută, încă din 2006, cu Consiliul Județean Caraș-Severin și Primăria Văliug în cadrul societății Schilift SRL care administrează pârtia Slalom Uriașul de pe Muntele Semenic, acum, noua echipă aflată la conducerea județului vecin a revenit asupra deciziei și au fost găsite soluții pentru revitalizarea proiectelor comune.
„Pârtia Slalom Uriaș de pe Muntele Semenic ar putea primi turiști la capacitate maximă în următorul sezon de iarnă, 2021-2022. Este vestea bună a zilei de astăzi (ieri, n.r), în urma discuțiilor pe care le-am avut, la Reșița, cu președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, și cu primarul municipiului Reșița, Ioan Popa. Am reușit reactivarea activității de la societatea comercială Schilift SRL în care Consiliul Județean Timiș este parte alături de județul vecin și Primăria Văliug. Societatea administrează schiliftul pârtiei Slalom Uriaș de pe Muntele Semenic și, în baza acestei colaborări, am abordat mai multe posibilități de lucru, astfel încât pârtia să poată primi turiști la capacitate maximă în următorul sezon de iarnă”, a anunțat, într-o postare pe pagina sa de socializare, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, liberalul Alexandru Proteasa. Acesta a mai precizat că, în prezent, instalația de schilift este relativ funcțional, însă atât echipamentele, cât și pârtia în sine au nevoie de diverse intervenții tehnice. Lucrările urmează să fie realizate de către societatea Schilift SRL.
La întâlnirea de la Palatul Administrativ din Reșița a fost abordat și proiectul comun derulat de primăriile Reșița și Timișoara și consiliile județene Caraș-Severin și Timiș, de modernizare a liniei de cale ferată Reșița-Timișoara, proiect ce ar urma să fie finanțat din fonduri europene prin Programul Național de Redresare și Reziliență. În prezent, se lucrează la caietul de sarcini necesar licitării studiului de fezabilitate, etapă ce ar trebui finalizată în maximum opt luni.
„Ne-am angajat ca împreună să repornim proiecte uitate care vizează cele două județe, Caraș-Severin și Timiș, și pot să spun că niciodată cele două județe nu au colaborat la nivel administrativ atât de strâns ca acum”, a concluzionat vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Proteasa, în urma vizitei de ieri de la Reșița.