Peste 30% dintre autoturismele verificate pe drumurile din Caraș-Severin au fost depistate cu nereguli! Iar 3% prezentau „pericol iminent” de accident!

Registrul Auto Român (RAR) a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, pe parcursul anului 2020, 64.096 de vehicule, la nivelul întregii țări. În urma controalelor, inspectorii RAR au constatat că 45,61% dintre acestea aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase și au fost declarate neconforme.

În județul Caraș-Severin au fost verificate de RAR, pe parcursul anului trecut, 431 de vehicule. Dintre acestea, 31,32% prezentau diferite neconformități tehnice sau legate de acte și 3,02%, așadar aproximativ 10% dintre mașinile găsite cu nereguli, prezentau pericol iminent de accident. Din totalul autovehiculelor oprite, în 14,62% din cazuri s-au constatat deficiențe din sfera poluării, 0,70% aveau probleme legate de identificare și 3,48% aveau ITP fals, expirat sau anulat.

Cele mai multe neconformități au fost constatate la: instalația electrică de iluminare-semnalizare; emisiile poluante; punți, jante, anvelope și suspensie; parbriz, geamuri laterale, lunetă; neconformități la sistemul de frânare și  probleme la sistemul de direcţie. În urma controalelor mixte desfășurate în Caraș-Severin de către Registrul Auto Român și Poliția Rutieră, au fost aplicate 135 de amenzi contravenționale și au fost retrase 112 de certificate de înmatriculare.

În situația în care una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR din țară.

Sursă foto: Registrul Auto Român

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite