Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin a primit astăzi o nouă tranșă de vaccinuri anti-COVID-19. În total, este vorba despre 2.714 de noi doze de la Pfizer, AstraZeneca și Moderna, care au fost distribuite centrelor de vaccinare din Reșița, Caransebeș, Oravița, Bocșa și Bozovici.
De la debutul campaniei de imunizare împotriva COVID-19, la sfârșitul anului trecut, și până în prezent, în Caraș-Severin au fost distribuite 22.674 de doze de vaccin anti-COVID-19 (20.074 de la Pfizer, 1.170 de la Moderna și 1.430 de la AstraZeneca). Chiar astăzi, în județ a ajuns o nouă tranșă de 2.714 de doze de vaccin anti COVID-19. Cele mai multe dintre acestea, 2.244, provin de la compania Pfizer. De la Moderna au fost primite 380 de doze, iar de la AstraZeneca, 90.
„Vaccinurile au plecat către centrele de vaccinare de la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș (240 Moderna și 552 Pfizer), Centrul Bocșa (240 Pfizer), Centrul Medical Județean Reșița (10 AstraZeneca), Liceul de Arte „Sabin Păuța” Reșița (240 Pfizer), Spitalul Județean de Urgență Reșița (84 Pfizer), Colegiul Economic al Banatului Montan Reșița (80 AstraZeneca), Spitalul Orășenesc Moldova Nouă (420 Pfizer), Centrul Multifuncțional Bozovici (240 Pfizer) și Spitalul Orășenesc Oravița (140 Moderna și 468 Pfizer)”, informează DSP Caraș-Severin.
Până în prezent. în Caraș-Severin au fost administrate 19.425 de doze de vaccin împotriva infecției cu coronavirus. 470 dintre acestea au fost administrate în ultimele 24 de ore, după cum urmează: 138 la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș, 114 la Spitalul Orășenesc Oravița, 60 la Spitalul Orășenesc Moldova Nouă, câte 60 la Centrul Multifuncțional Bozovici și la Centrul Bocșa, 30 la Colegiul Economic al Banatului Montan și opt la Școala Gimnazială „Mihai Peia” din Reșița.
Potrivit șefului Departamentului Supraveghere în Sănătate Publică din cadrul DSP Caraș-Severin, medicul epidemiolog Mircea Borcău, până acum la nicio persoană vaccinată împotriva COVID-19 în Caraș-Severin nu au fost semnalate reacții adverse severe.