Via Transilvanica, pe ultima sută de (kilo)metri în Caraș-Severin! Cine preia acum ștafeta?

 

În luna iunie începe amenajarea Via Transilvanica pe raza județului Caraș-Severin și inițiatorii proiectului au nevoie de sprijinul comunității. Până acum, au fost finanțați 190 de kilometri și mai este nevoie de 101.000 euro pentru ceilalți 101 kilometri ai traseului care străbate Banatul Montan – cel mai lung tronson al Via Transilvanica din cele zece județe pe care drumul le unește de la nord la sud.

 

Via Transilvanica este cel mai mare traseu de drumeție și pelerinaj din țara noastră. Amenajarea acestuia a început în urmă cu trei ani, la inițiativa Asociației Tășuleasa Social, exclusiv cu finanțare privată. În lungime totală de 1.400 de kilometri, Via Transilvanica străbate România de la nord la sud, prin județele Suceava, Bistriţa-Năsăud, Mureș, Harghita, Brașov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin și Mehedinți.

 

CITEȘTE ȘI: Am un vis

 

Până acum, cu ajutorul partenerilor privați și al voluntarilor, care au contribuit atât financiar, cât și muncind pe traseu, au fost marcate în întregime judeţele Suceava, Bistriţa-Năsăud, Mureș, Harghita, Brașov, Sibiu și Mehedinți. Următorul pe listă este județul Caraș-Severin, care are un traseu total de 291 de kilometri. Este, practic, cel mai lung tronson din cele zece, după ce, la inițiativa primarului Reșiței, Ioan Popa, și a președintelui Consiliului Județean, Romeo Dunca, promotorii proiectului Via Transilvanica – drumul care unește, frații Alin și Tiberiu Ușeriu, au acceptat extinderea cu aproximativ 100 de kilometri a traseului prevăzut inițial. Amenajarea traseului va începe în luna iunie, însă pentru ca acesta să fie finalizat este necesară implicarea comunității.

 

„Primăria Reșița împreună cu Consiliul Județean Caraș-Severin sunt parteneri în promovarea proiectului Via Transilvanica. Traseul va avea în Caraș-Severin o lungime de 291 kilometri, din care 190 sunt deja finanțați pentru că Via Transilvanica funcționează din sprijinul și contribuțiile sponsorilor, firmelor private sau persoanelor fizice. Pentru a găsi resursele necesare finanțării ultimei sute de kilometri, este nevoie de implicarea comunității. Sunt firme locale care deja s-au implicat în sprijinirea acestui proiect, însă, pentru a-l putea finaliza, trebuie să continuăm promovarea acestei inițiative”, transmit reprezentanții Primăriei Reșița.

 

Un veritabil proiect de țară, având în prim-plan Banatul Montan 

 

Într-o scrisoare deschisă, președintele Tășuleasa Social, Alin Uhlmann Ușeriu, explică de ce este important acest proiect atât pe plan național, cât și pe cel local. Și face un apel la toți ce interesați să se alăture voluntarilor, donatorilor și contribuitorilor pe acest drum.

 

„În atenția celor interesați,

 

Asociaţia Tășuleasa Social a demarat în anul 2018 un proiect naţional ambiţios, Via Transilvanica – drumul care unește. Proiectul urmărește amenajarea unui traseu turistic de aproximativ 1.400 km care străbate România de la Nord-Est la Sud-Vest, pornind de la Putna în Bucovina, traversând Transilvania până la Drobeta Turnu-Severin.

 

Scopul proiectului este să pună în valoare bogăţiile cultural-istorice și naturale ale României, în beneficiul comunităților din zonele străbătute, al turismului românesc, al dezvoltării durabile, având repercursiuni pozitive și de durată în ocuparea forţei de muncă, retenţia cetăţenilor în interiorul graniţelor, dezvoltarea produselor și serviciilor locale ș.a.m.d., având șansa să devină în scurt timp un veritabil brand de ţară și un motor de dezvoltare locală și regională. Fiind un traseu public, este destinat tuturor iubitorilor de drumeţii, istorie, natură și sport care vor dori să îl străbată la pas, călare sau cu bicicleta. Prin natura sa, Via Transilvanica este un drum care unește cele mai diverse etnii, culturi și comunităţi și poate deveni coloana vertebrală a unor alte drumuri tematice la care să se lege Dobrogea, Moldova sau Maramureșul istoric, pentru a aminti doar câteva.

 

Via Transilvanica străbate 10 judeţe: Suceava, Bistriţa-Năsăud, Mureș, Harghita, Brașov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin și Mehedinți, peste 150 de Unităţi Administrativ-Teritoriale, însumând 1.400 km conform traseului estimat de noi și este destinat tuturor iubitorilor de mișcare în natură, iubitorilor de pelerinaje per pedes călare sau cu bicicleta.

 

Efortul estimat de asociaţia noastră pentru a trasa și marca cu borne kilometrice din andezit, semne indicatoare pe stâlpi și semne vopsite, totalizează 1.400 borne și peste 2.500 de semne indicatoare și marcaje. Din iunie 2018 și până acum am reușit să dăm integral în folosinţă 800 km cu ajutorul partenerilor strategici ai proiectului, ai sponsorilor, donatorilor individuali și ai voluntarilor, fără a implica niciun fel de fonduri publice. Astfel, sunt documentate și marcate în întregime judeţele Suceava, Bistriţa-Năsăud, Mureș, Harghita, Brașov, Sibiu și Mehedinți. Țin să precizez că acest traseu este deja parcurs zilnic de zeci de drumeți și bicicliști, indiferent de anotimp și estimăm că va fi finalizat integral în anul 2022.

 

Datorită eforturilor noastre constante de a comunica proiectul încă de la bun început, Via Transilvanica beneficiază de o bună cunoaștere și recunoaștere publică, fiind prezentă în știrile internaţionale, naţionale și locale, în social media, fiind susţinută public de ambasadorii proiectului – personalităţi cunoscute din cultură, media și sport cum ar fi: Marcel Iureș, Andreea Esca, Amalia Enache, Mihaela Miroiu, Tibi Ușeriu, Marius Manole, Toma Coconea, Horia Tecău, Principele Nicolae al României, Mircea Miclea, Pavel Bartoș, Charlie Ottley, Dragoș Bucurenci, William Blacker, Chris Caldicott și sprijinită de principalii ambasadori aflați în misiune diplomatică la București. Brandul Via Transilvanica a beneficiat de investiţii semnificative și o grijă constantă din partea unor specialiști în marketing și comunicare încă din faza de proiect, fiind și din acest punct de vedere foarte bine gestionat.

 

Considerăm că Via Transilvanica este un veritabil proiect de ţară având capacitatea dovedită de a uni și coaliza pentru un scop și binele comun – cu repercusiuni și impact pozitiv pe termen lung pentru ţara noastră – cele mai diferite persoane, indiferent de apartenenţa geografică, etnică sau confesională, poziţia socială, apartenenţa politică, funcţie administrativă, avere sau vârstă. De aceea Via Transilvanica are nevoie de sprijinul tuturor forţelor motrice din România. Până acum, în judeţele în care am finalizat acest drum, am obţinut sprijinul autorităţilor judeţene și locale, al Salvamontului, al Romsilva și al Ministerului Mediului.

 

Județul Caraș-Severin este județul următor ce va fi amenajat anul acesta, începând cu luna iunie. Am constatat cu bucurie că oferta turistică și culturală a județului va atrage uriașul interes și numărul mare de turiști, punând în valoare ruta ce trece prin județul dumneavoastră. Dorim foarte tare ca județul Caraș-Severin să fie reprezentat cum se cuvine pe harta Via Transilvanica, de aceea, traseul propus de noi va străbate 291 kilometri.

 

Importanța județului Caraș-Severin în ruta Via Transilvanica este mare deoarece este județul cu cel mai mare număr de kilometri din cele 10. De asemenea, credem că toate comunitățile ar putea profita foarte bine de acest traseu turistic, de pe urma drumeților care îl vor străbate, dar și a infrastructurii pe care această magistrală o poate dezvolta în beneficiul locuitorilor.

 

Traseul va avea o lungime de 291 kilometri, din care 190 sunt deja finanțați și pentru că Via Transilvanica funcționează din sprijinul și contribuțiile sponsorilor, firmelor private sau persoanelor fizice, pentru a găsi resurse necesare financiare pentru restul de kilometri, trebuie să ne bazăm pe comunitatea locală, interesată de acest proiect. Suma necesară este de 101.000 euro. 1.000 euro/kilometru este calculul folosit de noi în cei 800 km finalizați.

 

Modalitatea de a sprijini eforturile asociației noastre, este de a achiziționa kilometri de pe viitorul traseu ce va parcurge județul. În acest sens vă propunem un parteneriat cu asociația Tășuleasa Social, organizatorul proiectului Via Transilvanica, parteneriat ce să faciliteze realizarea drumului care unește.

 

Asociaţia noastră se va implica trup și suflet – ca până acum – la menţinerea acestui proiect în zona strict privată prin utilizarea fondurilor și facilităţilor primite de la donatori-companii și persoane individuale, la identificarea și cartografierea traseului, marcarea completă, documentarea și realizarea ghidurilor drumeţului pentru fiecare segment, comunicarea permanentă la nivel naţional și international pentru a ridica gradul de cunoaștere și implicit creșterea anuală a numărului drumeţilor.

 

Am toată convingerea și încrederea că acest proiect naţional odată finalizat, poate singurul de această anvergură din ultimii 30 de ani, realizat din inițiativă și cu fonduri private, non-profit, va contribui decisiv la dezvoltarea regional, rurală și creșterea unei imagini pozitive a ţării noastre.

 

Vă invit să fiţi alături de noi, de voluntari, de donatori și contribuitori pe acest drum!

 

În cazul unui răspuns favorabil am fi bucuroși să vă punem la dispoziție toate detaliile necesare!

 

Cu deosebită considerație,

 

Alin Uhlmann Ușeriu

Președinte Tășuleasa Social”

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite