Am un vis

Am un vis în care văd cum mii de drumeți, obosiți de gălăgia orașelor, parcurg zilnic zeci de kilometri pe Via Transilvanica, bucurându-se de aerul curat, de lumina soarelui și de liniște, oferite cu multă generozitate de natură.

 

Prin țara gugulanilor, către castelul de apă al Banatului

 

După ce, în șiruri neîntrerupte, trec munți și dealuri, podișuri și câmpii, ei ajung în locurile pline mister, farmec și poezie din ținutul gugulanilor, în Terra Banatorum, sălășluit cândva de uriași și de monștri cu 50 de capete. Uitând de avatarurile vieții cotidiene, drumeții calcă cu sfială poalele „muntelui sacru şi sfânt” în care se află peștera unde cândva locuia, poate chiar mai locuiește, marele preot al lui Zamolxes. Aici, drumurile lor se întretaie cu ale vânătorilor de comori, care mai caută încă faimoasa comoară a lui Scorillo, tatăl lui Decebal, bine păstrată de aceste locuri.

 

Dar, pentru că sunt animați de alte valori decât cele materiale, călătorii își continuă drumul, sub privirile îngăduitoare ale zeilor, spre înălțimile molcome ale muntelui Semenic, castelul de apă al Banatului – din care izvorăsc râurile Timiş, Nera și Bârzava, iar emoțiile și gândurile ce le însoțesc pașii încarcă cu energie pozitivă locurile prin care trec, alimentând astfel speranțele și bucuria locuitorilor. Munca acestora capătă sens, iar viața le prinde „cheag” într-un spațiu care încetează să mai fie un capăt de lume, devenind chiar centrul acesteia.

 

Cabanele, pensiunile și locuitorii ce le ies în cale sunt gazde primitoare pentru drumeți, care devin astfel parte din eterna frumusețe a Banatului Montan.

 

Mituri, legende, obiceiuri

 

Satele multietnice, Gărâna (Wolfsberg), Brebu Nou (Weidental),  Văliug (Franzdorf) ș.a., aflate de-a lungul traseului, scot de sub praful timpului întreaga zestre folcloristică locală și se încarcă cu alte fabuloase mituri, legende și obiceiuri care sunt plimbate prin toate colțurile lumii, trezind curiozități ce-și căută răspunsul în acest spațiu, ocupat de muze și transformat într-un loc ideal pentru creație.

 

Pe lângă numeroasele pensiuni existente, marii beneficiari ai acestui aflux necontenit de călători sunt sătenii, care, reînviind spiritul de altă dată al locuitorilor de origine germană, vin în întâmpinarea călătorilor cu servicii de cazare și gastronomie locală, ce se transformă în importante surse de venit.

 

Îi văd pe drumeți cum își odihnesc picioarele în această adevărată grădină a Edenului, ce-și astâmpără setea cu apa dintr-o minunată salbă de lacuri, ascultând fermecați ritmurile de jazz, rock sau folk, care în perioada festivalurilor dau glas pădurilor și munților din Banatul Montan.

 

Lacul blestemat

 

Apoi, purtând în suflet amintirile unor seri de neuitat, călătorii alunecă molcom pe Valea Bârzăviței către „blestematul” lac Secu, unde, după cum povestesc băștinașii, trăiesc monștri marini care-și astâmpără foamea atacând oameni. Tot aici, localnicii se jură că au văzut șerpi uriași, iar despre blestem… spun că s-ar trage din înghițirea satului Secu și a bisericii din sat de apele care acum se odihnesc deasupra lor.

 

Argumente suficiente să rămâi… sau să pleci! Cei care rămân se bucură de prezența unor pensiuni atrăgătoare, de superbe locuri de campare și zone de agrement, care-i conving că „blestemul” nu a reușit să tulbure frumusețea lacului și a locurilor pe care le scaldă.

 

Patimile renașterii unui oraș

 

Cei care aleg să plece urmează drumul pădurii către mirificul sat Târnova, unde beneficiază de ospitalitatea târnovenilor, pe care-i recompensează generos. Mergând mai departe, drumeții ajung în Reșița, orașel care, din punct de vedere industrial, se spune că era considerat cândva giuvaerul de pe coroana Imperiului Austro-Ungar. Giuvaer sau nu, Reșița a fost pentru o lungă perioadă mecanicul-șef al industriei românești. Acum înaintează, încet, încet, către strălucirea de altădată. O strălucire care, din păcate, nu mai poate fi dată de motoarele diesel, cele navale, locomotivele sau oțelul reșițean, ci de superbul patrimoniu cultural industrial, precum și de relația cu muntele, lacurile și pădurile ce înconjoră acest frumos oraș.

 

Seri și dimineți reșițene

 

Seara, văd terasele Reșiței pline de turiști, care își refac energia cu o masă bună și cu un binemeritat pahar de vin sau de bere, prilej pentru noi cunoștințe și fotografii, pentru povești și impresii despre toate cele văzute și trăite pe traseu. Se retrag apoi către locurile de cazare, curate și primitoare, unde-și spală echipamentele, le usucă și se pregătesc pentru o nouă etapă. Dimineața, o mare de rucsacuri pune stăpânire pe terase, iar purtătorii lor își beau cafelele și mănâncă micul dejun, după care urcă spre poiana din Dealul Golului. Din înaltul acestuia, aflat deasupra de Reșița, se imortalizează ultimele imagini ale unui oraș trezit la viață datorită spiritului neastâmpărat al celor care se încăpățânează să creadă în el, chiar și atunci când mulți alții au încetat să mai creadă. Iar ei, oamenii cu rucsacurile în spate, aduc o motivație în plus pentru ca orașul să rămână treaz până târziu în noapte… și să se trezească foarte devreme. Iar acest lucru se întâmplă zilnic, în cea mai mare perioadă a anului!

 

Chemări irezistibile

 

Fotografiile, poveștile, impresiile circulă pe internet, ajungând instantaneu în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. Ele trezesc noi curiozități și, asemeni femeilor fatale din mitologie – sirena și harpia –, lansează chemări irezistibile pe Via Transilvanica și în Banatul Montan, iar cei care vin se vor transforma la rândul lor în avocați la fel de eficienți pentru „drumul care unește”.

 

Visul meu continuă însoțind călătorii către Peștera Comarnic, Lacul Buhuși și mai departe, până la albia fluviului Danubius, în Drobeta-Turnu Severin, unde, în urmă cu 155 de ani, Principele Carol, însoţit de I.C. Brătianu, a sosit cu vaporul pe Dunăre şi a păşit pentru prima oară pe pământul Principatelor Române.

 

Beneficiile unui drum de anduranță

 

Acesta este visul meu despre Via Transilvanica, un drum inspirat de potecile pelerinilor din Spania (Camino) și cele de anduranță, din Statele Unite, India sau Japonia. Astfel de drumuri au influențat culturi, au format comunități și au contribuit la dezvoltarea zonelor pe care le străbat. Via Transilvanica este un proiect curajos, gândit de oameni curajoși, care ne ajută să redescoperim noi repere și să vorbim despre cine suntem cu adevărat, de la firul de iarbă aflat pe malul Dunării… până pe crestele munților.

 

Susținătorii

 

Înțelegând măreția și generozitatea acestui proiect, personalități din cultură, sport și mass-media, firme multinaționale și oameni ce fac parte din aristocrația acestei lumi l-au susținut atât financiar, cât și cu imaginea lor publică. Printre aceștia amintesc pe Marcel Iureș, Andreea Esca, Tibi Ușeriu, Horia Tecău, Charlie Ottley – realizatorul celor mai spectaculoase documentare despre frumusețile României, respectiv Wild Carpathia, Prințul Charles, Decathlon, Raffeisen Bank, E.ON, Yardi România etc.

 

În urma unor discuții de principiu care au avut loc la Reșița, s-a gândit pentru Terra Banatorum o variantă de drum cu lungime de aproximativ 300 km, cea mai lungă de pe Via Transilvanica, ce pune în valoare superbele obiective culturale și turistice din această regiune. Costurile unui km de marcaj sunt de aproximativ 1000 euro. Via Transilvanica nu folosește bani publici, deci este un proiect al cetățenilor care-și asumă o cheltuială corespunzătoare posibilităților de care dispun!

 

Primele donații din Banatul Montan

 

Până acum s-au strâns banii necesari pentru amenajarea și marcarea a 176 km, donațiile pentru acești kilometri venind din surse care nu au legatură cu Banatul. În aceste zile, urmare a unor donații făcute de câteva firme și ong-uri din Caraș-Severin, care răspund astfel apelului făcut și de administrația reșițeană, s-au mai asigurat resursele necesare pentru alți 27 km, cu șanse ca în următoarea săptămână numarul acestora să ajungă la 50 km.

 

Vom avea astfel resurse financiare pentru amenajarea și marcarea a 226 km, din totalul de 300 km, situație ce poate duce la stabilirea unei variante mai scurte, eliminându-se de pe traseu zona Brebu, Gărâna, Văliug, Reșița.

 

Fii parte dintr-o poveste cu happy-end!

 

Pentru a evita acest lucru, trebuie atrase resursele necesare amenajării și marcării diferenței de 74 km, motiv pentru care se face un apel către firmele, pensiunile, fundațiile, ong-urile și persoane fizice din Caraș-Severin să susțină acest proiect generos, cu încrederea că reușita implementării lui va produce valoare adăugată pentru toți cei care trăiesc și muncesc în acest spațiu. Donatorii vor putea alege simbolul ce va fi gravat pe borna din andezit montată la fiecare kilometru. În acest fel, fiecare donator va putea fi parte din povestea acestui drum de anduranță, care aspiră la o istorie multiseculară.

 

În funcție de atitudinea noastră, peste ani, când numărul drumeților veniți din toată lumea va fi de ordinul a sute de mii/an, putem privi acest proiect ca pe o reușită sau ca pe o altă oportunitate pierdută.

 

La drum… pentru a descoperi România uitată

 

Avem o țară fabuloasă, iar una din cele mai plăcute bucurii pe care ni le putem oferi este să o descoperim la pas, în pace, intrând în contact cu energia munților, a lacurilor și a pădurilor, cu frumusețea oamenilor și cu farmecul peisajelor, care împreună pot genera adevărate stări de catharsis.

 

Dragilor, haideți la drum!

 

Pornim călătoria (treaba) în județul Caraș-Severin cu sufletul, inima și mintea deschise, pentru a primi cu bucurie tot ceea ce acest ținut, blagoslovit de Dumnezeu cu infinite frumuseți, ne va oferi!

 

Pentru alte informații privind donațiile, consultați acest site: www.viatransilvanica.com/contribuie

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite