După aproape două luni de antrenamente și câteva meciuri de pregătire, rosso-nerii au avut nevoie de încă 45 de minute de încălzire la Lupac, în primul meci oficial de la reluarea campionatului, pentru a-și impune jocul și pe tabelă și a obține astfel o nouă victorie.
CSM Reșița a început sezonul competițional în 2022 la fel cum a încheiat anul care i-a plasat pe rosso-neri în postura de lideri detașați ai Seriei a 7-a din Liga 3: cu o victorie incontestabilă, obținută în această după-amiază pe terenul conjudețenei Voința Lupac.
După ce li s-a refuzat un penalty în startul partidei, Drăghiceanu fiind faultat evident în suprafața de pedeapsă a gazdelor, reșițenii s-au trezit conduși de Voința Lupac. Era minutul 9 când „pătrățelele” alb-albastre au avut de executat un „corner scurt”, minge înălțată în careul mic pentru o finalizare a lui Manu Jinga care n-ar fi fost posibilă dacă portarul Micu și-ar fi făcut treaba. Astfel că meciul a început de fapt de la 1-0 pentru outsideri.
Presiunea continuă pusă de roș-negri până la pauză nu a adus și golu(ri)l(e) mult-așteptat(e) de suporterii Guardia Ultra, care și de această dată au fost la înălțime, tradiționalul show pirotehnic roș-negru îmbrăcând astăzi culorile Ucrainei. Mesajul transmis de ultrașii Reșiței este sugestiv: „Ukraine stay strong!
Stop War!”

Dacă Mediop nu a reușit să fructifice niciuna din cele două ocazii de gol avute în prima parte, în repriza secundă forcingul Reșiței i-a făcut pe adversarii masați în 20 de metri să gafeze decisiv, și tot la o fază cu Mediop protagonist. Portarul Voinței a ieșit greșit pe o centrare (min. 58), atacantul senegalez, pe fază, a trimis balonul spre colțul lung, iar un fundaș aflat pe linia porții a degajat defectuos, reușind astfel un autogol de pus în ramă. Tot de pus în ramă avea să fie și reușita de 1-2 a lui Drăghiceanu (min. 65), care a trimis un trasor în diagonală, la vinclu, printr-o execuție de excepție din afara careului. Pasator inspirat la golul lui Marian, Mediop nu a ratat prilejul să-și treacă și el în cont un gol, transformând un penalty (min. 82) pe care l-a obținut, v-ați prins, tot golgheterul echipei. Scor final, 1-3, CSM Reșița repurtând astfel a 15-a victorie din 16 partide de campionat.
Cum a fost văzut meciul de către antrenorul Dan Alexa? „Un meci pe o suprafață de joc cu dimensiuni mici, care avantajează echipa gazdă. O replică dârză a Lupacului, îi felicit. Dar o victorie meritată, am controlat jocul de cap la coadă. Am început practic de la 0-1, dar am pus presiune, deși nu ne-a fost ușor, pentru că Lupacul s-a apărat cu toată echipa. Însă am arătat că avem clasă. Mă bucură această victorie, pentru că întotdeauna primul joc este greu. Mulțumim suporterilor, cred că i-am făcut fericiți, asta mă mulțumește cel mai mult”, a declarat Alexa, care a început partida în formula: Micu – Bărboianu, Ardei, Manolache – Cioinac – Vasluian, Jorza, Lazăr, Munteanu – Drăghiceanu, Mediop. După pauză au mai intrat Breșneni (46), Fota și Aboubacar (69).

În aceeași etapă: CSM Deva – Aurul Brad 2-1, Pandurii Târgu Jiu – Viitorul Șimian 2-2, Gilortul Tg. Cărbunești – Jiul Petroșani 0-1, Progresul Ezeriș – Viitorul Pandurii Tg. Jiu 0-5. Până la începerea play-off-ului mai sunt de jucat două etape. În clasament: 1. CSM Reșița – 46 puncte, 2. CSM Deva – 34, 3. Pandurii – 28, 4. Voința Lupac – 26, 5. Viitorul Șimian – 23.
Surse foto: Guardia Ultra 1995 și captură video Sorin Mihancea









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)