Viitorul, rezultat al modului în care trăim prezentul

 

Proiectul „Reșița 500”, din care face parte concursul de dramaturgie „Cum vezi viitorul”, organizat de Teatrul de Vest Reșița în colaborare cu Asociația Țais, a deschis perspectiva explorării unei lumi a viitorului și a contactului cu noile dileme privind adaptarea la evoluția tehnică, economică, dar și a relațiilor de tip interuman. Proiectul are ca punct de pornire două presupuneri și o întrebare, cea din urmă fiind practic provocarea la care trebuiau să răspundă concurenții participanți la acest concurs.

 

Prima presupunere este că „Știm cum a fost Reșița acum 250 de ani!”

 

Cei care nu știu pot apela la arhive pentru a-și forma o imagine privind trecutul acestei localități, cu o istorie fabuloasă privind activitatea industrială.

 

Consultând arhivele, putem constata însă și alte valențe importante ale oamenilor și ale spațiului din care aceștia fac parte. Iar dacă ți se pare că apelarea la arhive consumă prea mult timp, atunci poți merge două ore în sala de spectacole pentru a privi piesa AMKA, câștigătoarea concursului, și a înțelege cum a ajuns acest oraș să joace un rol economic foarte important, fiind considerat, pentru mult timp, un pivot important în această parte a Europei.

 

Cea de-a doua presupunere este legată de faptul că „Știm cum este Reșița acum!”

 

Din păcate, nu cred în valabilitatea acestei presupuneri. Se simte că o mare parte dintre noi, reșițenii, cantonați fiind în imaginea idilică a Reșiței de acum 50 ani, pe care unii au trăit-o iar alții doar au preluat-o din miturile locului, nu mai văd nimic din eforturile pe care acest oraș le face pentru a-și restabili legătura cu istoria sa de succes.

 

Reșița de acum a ales drumul unei depline transformări, care să țină pasul cu timpurile și cu propriile noastre nevoi. Pornind pe acest drum orașul nu mai poate reveni la ceea ce a fost, dar sunt sigur că, încet, încet, va deveni parte din exemplele de succes privind tranziția către o lume modernă.

 

Întrebarea, care reprezintă provocarea concursului organizat de Teatrul de Vest, este „Cum va fi Reșița peste 250 de ani?”

 

Răspunsul la această întrebare încearcă să-l imagineze, cu un efort care merită toată admirația, matematicianul, poetul și prozatorul Remus Octavian Câmpean, din Cluj, câștigătorul acestui concurs, în piesa AMKA, care poate fi văzută pe scena Teatrului de Vest Reșița.

 

În aceast text dramatic autorul creează o înlănțuire de imagini care se succed într-o anumită ordine pentru a face și mai evidente transformările de pe parcursul unei perioade de aproximativ 500 de ani. Spre sfârșitul acestei perioade oamenii vor putea interacționa cu hologramele, care pot fi văzute atinse și auzite, iar comunicarea, tehnicile și instrumentele acesteia vor fi extrem de diferite față de cele cunoscute până acum.

 

Apreciez spectacolul realizat în urma montării acestui text ca pe un experiment teatral de tip avangardist în care nu este propusă uitarea trecutului, ci ruperea de acesta și apelarea la formule de viață îndrăznețe, chiar excentrice, dar deloc imposibile. Este, în același timp, un experiment reușit, care dovedește că Teatrul de Vest încearcă să se exprime în pas cu Reșița, folosind în acest sens multă imaginație, îndrăzneală și determinare.

 

Nu știu daca lumea de peste 250 ani va fi cea pe care o regăsim în textul propus de Remus, dar văd cum, mai repede decât ne putem noi adapta, lumea se schimbă.

 

De fapt, daca aș da un sens metaforic prevestirilor biblice care anunță sfârșitul lumii în perioada următoare anilor 2000, putem spune că una din caracteristicile prezentului este chiar sfârșitul acestei lumi, așa cum o știm noi. Dar pentru că, așa cum spune ecleziastul, orice sfârșit este urmat de noi începuturi, cred că o a doua caracteristică a prezentului, pe care îl trăim, este legată de construcția unei alte lumi, foarte diferită de cea cu care am fost obișnuiți. O lume la care trebuie să ne adaptăm… dacă vrem să mai încăpem în ea.

 

Lucrurile pe care în urmă cu doar 30 ani le credeam inacceptabile au devenit realități! Iar încăpățânarea noastră de a nu accepta modificările ce se impuneau atunci nu a evitat acest lucru, ci, poate, doar le-a întârziat puțin… mărind însă costurile sociale și economice ale transformării.

 

Din această concluzie se poate înțelege că prezentul capătă valoare, sens, doar în măsura în care contribuie la construcția viitorului. Altfel este un timp pierdut, pe care în zadar vom încerca să-l căutăm… pentru că el nu mai poate fi recuperat.

 

Istoria nu trebuie uitată, ci învățată și transformată, la nivelul mentalului colectiv, într-un motor pentru permanentă dezvoltare. Altfel există riscul ca ea să devină un factor de frustrare, inhibiție și blocaj cu consecințe dramatice pentru societate. Exemplul cel mai bun în acest sens sunt ultimii aproximativ 50 ani de istorie a Reșiței… și chiar a întregului Banat de Munte.

 

P.S. Pentru spectacolul AMKA, montat pe scena Teatrului de Vest Reșița, toți cei care au contribuit la realizarea acestuia, de la textier la actori, merită aplaudați!

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite