Zăpada și țurțurii – motiv de bucurie, dar nu pentru oricine

Zăpada așternută în aceste zile pe străzile din Reșița l-a determinat pe primarul municipiului să facă apel la spiritul civic al cetățenilor. „Ne-am bucura tare dacă zăpada de pe trotuarele imobilelor, aleilor, parcărilor pe care le dețineți ar fi îndepărtată în timp util”, scrie Ioan Popa pe pagina sa de Facebook.

„Începem un weekend de iarnă autentică. Vom avea parte de temperaturi negative și zăpadă. Nu vrem să vi-l stricăm, dar ne-am bucura tare dacă zăpada de pe trotuarele imobilelor, aleilor, parcărilor pe care le dețineți ar fi îndepărtată în timp util. Și ne-am bucura și mai tare dacă veți face asta din spirit civic, nu de frica unor sancțiuni”, este apelul primarului Popa. Menționând că municipalitatea este pregătită să intervină prompt „pe toate arterele orașului pentru a curăța carosabilul de zăpadă”, edilul-șef al își exprimă convingerea că toți reșițenii își doresc „un oraș curat și demn de titulatura de municipiu reședință de județ”. Și că, în consecință, aceștia vor da dovadă și acum de spirit civic.

Potrivit prognozei meteo, în primele ore ale zilei de duminică, 17 ianuarie, este foarte probabil ca în Reșița să cadă din nou precipitații sub formă de ninsoare. Temperatura minimă ar urma să fie la noapte -11 grade, iar maxima zilei de mâine nu va urca peste -4 grade.

Amintim că Hotărârea Consiliului Local nr. 60/2020 privind stabilirea unor măsuri necesare pentru buna gospodărire a Municipiului Reșița prevede că autoritățile publice, instituțiile publice și private, operatorii economici, asociațiile guvernamentale, alte persoane fizice și juridice au obligația să asigure curățirea zăpezii și a gheții de pe trotuare, pe toată lungimea acestuia, aferent spațiului utilizat, să utilizeze materiale antiderapante (in funcție de îmbrăcămintea trotuarului/alee-pentru dale doar nisip și pentru celelalte sare) asigurând astfel o circulație normală a pietonilor, să îndepărteze țurțurii de gheață de pe acoperișurile, balcoanele, jgheaburile și burlanele imobilelor pe care le dețin cu orice titlu, luând măsuri de siguranță pentru evitarea accidentelor. De asemenea, trebuie „să curețe zăpada la locurile de parcare atribuite, depozitând-o astfel încât să nu afecteze circulația autovehiculelor, pietonilor și parcările învecinate”. Nerespectarea acestor obligații constituie contravenție și poate fi sancționată cu amenzi cuprinse între 500-2500 lei.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite