Zilele Palatului Cultural. Ediția din acest an este dedicată aniversării celor 250 de ani de foc nestins la Reșița

 

La Reșița va începe astăzi, 24 septembrie, cea de-a X-a ediție a Festivalului „Zilele Palatului Cultural”. Programul evenimentului cuprinde un spectacol folcloric, recitaluri ale unor fanfare din Banat și un concert de muzică clasică.

 

Deschiderea celei de-a X-a ediții a Festivalului „Zilele Palatului Cultural”, dedicată aniversării celor 250 de ani de foc nestins la Reșița, va avea loc astăzi, 24 septembrie, ora 17.00, în fața Palatului Cultural, cu un spectacol folcloric susținut de ansamblurile „Virtuozii Banatului” și „Bârzava”, ambele din Reșița. Sâmbătă, la aceeași oră și în aceeași locație, reșițenii vor putea asculta fanfarele din Grădinari, Goruia, Bănia și Mercina. Festivalul se va încheia duminică, 26 septembrie, cu un concert de muzică clasică. Acesta va avea loc cu începere de la ora 18.00, în Parcul Tricolorului.

 

Accesul la toate spectacolele este gratuit, cu respectarea normelor sanitare în vigoare.

 

Festivalul „Zilele Palatului Cultural” este organizat de Asociaţia Culturală „Reşiţa Română”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Reșița, Teatrul de Vest Reșița și Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin.

 

 

Facebook Comments

Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite