Coco Galescu – un prim obiectiv atins. Salvamont Caraș-Severin a obținut acreditarea din partea Asociației Naționale a Salvatorilor Montani

Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Caraș-Severin îndeplinește toate criteriile pentru organizarea și desfășurarea activității de prevenire a accidentelor montane și de salvare în munți, fapt ce a fost atestat prin acordarea Certificatului de Acreditare de către Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România (ANSMR). În toamna anului trecut, la inițiativa președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, […]
Peste 50 de intervenții ale pompierilor cărășeni weekendul trecut

În acest sfârşit de săptămână, pompierii militari din cadrul ISU „Semenic” au gestionat un număr de 55 situaţii de urgenţă petrecute în zona de competenţă. Weekendul trecut, pompierii cărășeni au intervenit pentru stingerea unui număr de 10 incendii, 7 dintre acestea manifestate la arderi necontrolate (vegetaţie uscată, căpiţe de lucernă), fiind afectate peste […]
Linia de cale ferată Caransebeș – Timișoara – Arad, modernizată cu fonduri din PNRR. Guvernul acordă despăgubiri de peste 39.000.000 de lei

CFR SA a semnat contractul de fnanțare pentru modernizarea liniei de cale ferată Caransebeș – Timișoara – Arad. În valoare de 8,77 miliarde lei, acesta este primul și cel mai important contract pentru domeniul feroviar din cadrul Programului Naţional de Redresare și Reziliență (PNRR). Contractul de finanțare, semnat de ministrul Transporturilor și Infrastructurii, […]
Opriri de apă în Micro 4 și Muncitoresc

Din cauza a două avarii produse la rețeaua de distribuție a apei din Reșița, Aquacaraș a oprit astăzi la ora 10.00 furnizarea apei potabile în Muncitoresc, pe strada Ciocârliei, și în Microraionul 4, pe străzile Baraolt, Rodnei, Almăjului și Ineu. În vederea eliminării unei avarii apărute spontan la coloana principală pe strada Feroviarului, […]
Minoră din Bocșa, de negăsit! Părinții au alertat Poliția. UPDATE: Încă o dispariție a unui minor!

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin efectuează căutări în vederea depistării unei minore de 15 ani, care a plecat de la domiciliu în cursul zilei de 21 august, după prânz. Polițiști din cadrul Poliției Orașului Bocșa au fost sesizați de către mama minorei despre faptul că BĂLÎNGĂ NOEMI MARIA a plecat de la […]
Încă 6 milioane de lei pentru iluminat public modern, eficient și economic în municipiul Reșița

Primăria Reșița a reușit să obțină finanțarea proiectului „Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public în Municipiul Reșița”, în cadrul Programului Iluminat Public derulat de Administrația Fondului pentru Mediu. Fondurile alocate acestui program au fost epuizate în primele zece minute de la lansare. Programul privind creșterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat […]
Risc de inundații în Caraș-Severin. Hidrologii au emis avertizări cod portocaliu și galben pentru mai multe râuri

Având în vedere situaţia hidrologică şi prognoza meteorologică pentru următoarele 72 de ore, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis, astăzi, 21 august, o avertizare cod galben și una cod portocaliu, valabile până marți, 23 august. Potrivit hidrologilor, până marți, 23 aprilie, sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi […]
Cimitir medieval descoperit pe malul Dunării

O echipă de specialiști de la Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș, condusă de arheologul Adrian Ardeț, efectuează, în această perioadă, cercetări preventive pe raza satului Gornea (comuna Sichevița), unde există mai multe situri arheologice din perioadele romană și medievală. Cercetările arheologice preventive au loc în punctul „Țărmuri”, […]
Astăzi – caniculă, mâine – ploi torențiale

Meteorologii anunță că în Caraș-Severin, după câteva zile caniculare, va urma un weekend cu averse torențiale, vijelii și grindină. Județul nostru este astăzi sub cod portocaliu de căldură persistentă și disconfort termic accentuat. „Vineri (19 august), în zona joasă a județelor Caraș-Severin, Timiș și Arad valul de căldură se va intensifica. Se vor înregistra […]
Festival de Artă Urbană la Reșița. Breaking, hip-hop, graffiti și sport extrem, în Parcul Intim și în Centrul Civic al municipiului

După o primă ediție de succes, desfășurată anul trecut, FAUR – Festivalul de Artă Urbană Reșița – revine în forță, la sfârșitul săptămânii viitoare, cu concursuri și demonstrații sportive, artă stradală, dans și muzică underground. Festivalul de Artă Urbană Reșița (FAUR) a fost organizat în premieră anul trecut, de către Primăria Reșița, făcând […]