Cu ocazia aniversării unui sfert de mileniu de industrie în municipiul de pe Bârzava, Primăria și Consiliul Local Reșița au pus la dispoziția operatorilor culturali suma de 200.000 de lei pentru organizarea de evenimente cu tema „Reșița – 250 de ani de foc nestins”.
Comisia de evaluare a ofertelor culturale depuse la Primăria Reșița pentru a obține finanțare în cadrul programului „Granturi. Reșița 250 de ani de foc nestins”, pentru care s-a alocat un buget total de 200.000 lei, a selectat 11 proiecte culturale și artistice propuse de asociații, societăți comerciale sau instituții publice. În fapt, nu a fost respins niciunul dintre proiectele care îndeplineau condițiile de eligibilitate!
„În urma evaluărilor ofertelor, toți operatorii care au depus dosare complete au obținut finanțare. Sumele au fost alocate ținând cont de punctajul obținut, cel mai important criteriu fiind relevanța proiectelor propuse pentru tema celebrării industriei reșițene, la 250 de ani de la punerea în funcțiune a emblematicelor furnale, Franziskus și Josephus. Felicitări tuturor partenerilor noștri și succes în implementarea proiectelor propuse!”, transmit reprezentanții Primăriei Reșița.
Cei 11 câștigători și proiectele propuse de aceștia sunt:
Forumul Democratic al Germanilor din Caraș-Severin – REȘIȚA 250 și Biblioteca Germană „Alexander Tietz”;
PFA Pușcău Daniel Florin – Reșița. Azi, la 250 de ani de foc nestins;
Fundația Comunitară Banatul Montan – Împreună de 250 de ani;
SC Banat Media SRL – Reșița în oglindă;
Asociația Culturală Reșița Română – Festivalul „Zilele Palatului Cultural – Reșița Română”;
Asociația Societatea pentru Cultură Metarsis – Reșița 250. Flacăra din inimi și cuptoare;
Muzeul Banatului Montan – Prin Reșița de altădată;
Centrul de Voluntariat Reșița – 250 de ani în 250 de ore;
Asociația Clubul Lions Onix – Reșița 250 CULTURE-FEST;
SC Marmuse Concept Store SRL – Lost în Banat: galerie digitală și podcasturi;
Asociația Țais – Secretul fericirii la Reșița de 250 de ani.
CITEȘTE ȘI: Bulevard expozițional în Reșița [FOTO]