Numărul total al cazurilor de COVID-19 înregistrate în Caraș-Severin a depășit, astăzi, pragul de 200, după ce în ultimele 24 de ore au fost raportate 3 noi îmbolnăviri. La nivel național, este a 5-a zi consecutivă cu peste 1.000 de cazuri noi.
În ultimele 24 de ore, în Caraș-Severin, 3 pacienți diagnosticați cu COVID-19 au fost externați, după ce au fost declarați vindecați, însă alte 3 persoane au fost confirmate pozitiv. Două dintre acestea au fost internate la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș și una într-o unitate medicală dintr-un alt județ. În momentul de față, în spitalele din Caraș-Severin sunt 56 de pacienți confirmați cu coronavirus (27 la Reșița și 29 la Caransebeș). Dintre aceștia, doar unul are o formă mai gravă a bolii și se află la Terapie Intensivă, la Spitalul Județean de Urgență Reșița. Alte 17 persoane confirmate pozitiv sunt izolate la domiciliu și 6 sunt tratate în sptiale din județele Timiș și Hunedoara.
Deși, în ultimele zile, a crescut alarmant numărul cazurilor noi, Caraș-Severin continuă să se afle printre județele cu un număr redus de îmbolnăviri. De la începutul pandemiei, aici au fost diagnosticate cu infecție cu coronavirus 201 persoane, dintr-un total de 2.534 câte au fost testate. Numai județul Satu Mare are un număr mai mic, 91, iar sub 300 de cazuri mai au doar județele Tulcea (261) și Călărași (274). La polul opus se situează București, cu un total de 5.161 cazuri, Suceava (4.409) și Brașov (2.703). Și în județele din Regiunea Vest, bilanțul este unul îngrijorător: 995 în Timiș, 920 în Arad și 869 în Hunedoara. În total, pe teritoriul României au fost confirmate, de la începutul pandemiei, în urmă cu 5 luni, 44.798 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.
Numai în ultimele 24 de ore, în urma testelor efectuate la nivel național au fost înregistrate 1.120 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 379 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. În Caraș-Severin nu s-a înregistrat niciun caz de acest fel. Potrivit datelor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore au fsot efectuate 15.098 de teste. Dintre acestea, 8.679 au fost în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 6.419 la cerere. De asemenea, astăzi au fost raportate și rezultatele a 20 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până acum. În total, până la această dată, la nivel național au fost prelucrate 1.102.901 de teste.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate și 22 de decese (17 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bihor, Brăila, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vrancea și București. 20 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu avea comorbidități, iar pentru altul nu au fost raportate comorbidități până în prezent. Bilanțul total al deceselor a ajuns la 2.187.
În momentul de față, în spitalele din România se află 6.662 de pacienți cu COVID-19. Dintre aceștia, 351 sunt internați la Terapie Intensivă! Alte 2.062 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 3.665, în izolare instituționalizată.
UPDARE, ora 16.02. Rectificare
Două județe, nu unu, înregistrează mai puține cazuri COVID decât Caraș-Severinul de la începutul pandemiei: Satu Mare, cu 91, și Sălaj, 156.
ULTIMA ORĂ (18.45)
Focar COVID-19 într-o comună din Caraș-Severin?