Pe 3 iulie 1771, la Reșița era aprins focul în vetrele furnalelor Franziskus și Josephus, eveniment care avea să marcheze începuturile industriei în Reșița și transformarea satului modest de la poalele Semenicului într-unul din marile centre industriale ale Europei. „De acolo pleacă istoria Reşiţei pe care eu o voi promova mereu”, transmite primarul Ioan Popa, astăzi, la 249 de ani de la inaugurarea festivă a uzinelor siderurgice.
„3 iulie reprezintă certificatul de naştere al Reşiţei ca oraş industrial, o zi pe care trebuie să o respectăm. În 1771, minereul de fier, apa şi lemnul au dat încredere comunităţilor de atunci. De acolo pleacă istoria Reşiţei pe care eu o voi promova mereu. Pentru anul viitor am contactat Ministerul Culturii și Banca Naţională a României pentru a emite 250 de monede aniversare cu cei 250 de ani pe care îi vom sărbători şi vom avea o serie de evenimente culturale dedicate acestei aniversări. Vom apela la toţi cei care preţuiesc istoria Reşiţei pentru a ne fi alături în 2021”, este mesajul transmis azi reșițenilor de către primarul municipiului, Ioan Popa, printr-o postare făcută pe pagina sa de Facebook.
Reșița Montană și cuptoarele cezaro-crăiești
Furnale, oțelării, laminoare, forjă, fabrici de construcții metalice, de armament, de locomotive… Timp de peste două secole, Reșița a fost un reper important pe harta industriei grele, iar începuturile au fost în 1771, într-o zi de 3 iulie, când topitorii germani transferați de la Bocșa aprindeau primele două furnale din Reșița. Lucrările de construcție a uzinelor de fier de la Reșița duraseră mai puțin de 2 ani și au costat 37.800 de guldeni. Pe lângă cele două furnale, mai existau 4 fierării și mai multe clădiri auxiliare. Iar în jurul zonei industriale s-a dezvoltat, practic, o nouă localitate populată cu muncitorii de la uzină care a primit numele de Reșița Montană, în timp ce satul existent, Reșița, avea să devină Reşiţa Română.
Finalizarea lucrărilor la uzinele reșițene a fost marcată în mod festiv. Cele două furnale au au fost sfinţite de către călugărul franciscan Michael Grosdich, de la mănăstirea din Caraşova. „Anul trecut am primit din partea arhivistului Diecezei Romano-Catolice Timișoara, dr. Claudiu Sergiu Călin, copia înregistrării în matricolă a sfințirii celor două cuptoare. Textul în original este în limba latină: «Annô ut Supra [1771] die 3ia Julÿ primavice benedictae sunt Cæ[sare]o Regiæae ustrinæ seu Hochöfen in Neo-erecto loco Montano Reschiza dicto per me Patrem Michaëlem Grosdich Administratorem Parochiæ Carashoviensis» (În anul de mai sus [1771], ziua 3-a a lui iulie, au fost binecuvântate cuptoarele cezaro-crăiești sau Hochöfen în nou întemeiatul loc montan Reșița, rostită de mine preot-călugăr Michaël Grosdich, administrator parohial de Carașova)”, informează președintele Forumului Democratic al Germanilor din România, Erwin Țigla.
Marile uzine din Boemia, Germania sau Elveția au apărut mult după „Fenomenul Reșița”
Furnalele au fost botezate Franziskus și Josephus, după numele celor care au elaborat planurile pentru construirea furnalelor și au coordonat execuţia efectivă a lucrărilor, Joseph Desiderius Redange şi Franz Müller von Reichenstein. Pe fiecare dintre furnale a fost montată câte o placă turnată cu următoarea inscripţie în limba latină: „Iussu Augustae Theresiae currante Millerio atque Redangio exsurexerat furnus iste” (La ordinul Augustei Theresia, sub îngrijirea lui Müller şi Redange s-a ridicat acest furnal).
„Din punct de vedere tehnologic, fireşte că instalaţiile industriale puse în funcţiune în 1771 erau cu totul altfel decât uzinele existente astăzi. În acea vreme furnalele foloseau cărbuni din lemn numiţi mangal. Instalaţiile de insuflare erau de asemenea din lemn şi erau antrenate prin acţionarea unor roţi hidraulice. La fel, primele ciocane care au fost folosite în cadrul forjelor aveau şi ele batiurile tot din lemn. Imediat după inaugurare, noile instalaţii industriale şi localitatea care se înfiripa în jurul lor au fost consemnate pe câteva hărţi. Am avut şansa să studiem în amănunt două asemenea hărţi, întocmite respectiv la 21 august 1771 şi la 3 ianuarie 1772, care ne-au putut da o idee destul de clară despre felul cum arăta Reşiţa industrială la începuturile sale”, consemnează istoricul Mircea Rusnac (https://istoriaresitei.wordpress.com/2011/02/05/mircea-rusnac-inceputurile-resitei/)
Istoricul mai remarcă faptul că uzina metalurgică de la Reșița a fost pusă în funcțiune cu ani buni înaintea altor uzine devenite celebre în Europa: „Uzinele Krupp din Essen existau din 1811. Uzina metalurgică de la Vitkovice (Boemia) a fost pusă în funcţiune în 1829. Uzina M.A.N. din Germania datează din 1834, la fel ca şi Sulzer din Elveţia. Cea de la Donawitz (Austria), din 1836. Baumeister şi Wain din Danemarca, din 1843. Uzinele Škoda din Pilsen (Cehia) s-au înfiinţat în 1859-1860. Toate aceste uzine metalurgice din Europa centrală au o vârstă apreciabil mai mică decât uzinele reşiţene. Chiar şi în Anglia, pe bună dreptate considerată a fi prima ţară a revoluţiei industriale, există puţine întreprinderi care să poată revendica o asemenea tradiţie”.
