3 victorii în 8 zile pentru rosso-neri. A doua oară!

 

CSM Reșița a învins cu 3-1 (1-0) pe Progresul Pecica, în cea de-a patra etapă din Liga 3. A fost a șasea victorie în tot atâtea meciuri oficiale disputate până acum de rosso-neri, două fiind în Cupa României.

 

Antrenorul Călin Cheregi a găsit formula câștigătoare pentru a traversa cu bine și cea de-a doua serie de trei partide în opt zile. A început meciul de ieri, 17 septembrie, din Valea Domanului, cu același unsprezece folosit în startul disputei din urmă cu opt zile (la acel 2-0 cu Șoimii Lipova): Zimmermann – Bărboianu, Ardei, Rimovecz, Fota – R. Petre, I. Popescu, Breșneni, Negru – Drăghiceanu, Gakou. Nouă dintre acești jucători au fost titulari și în meciul de miercuri, din Cupă (2-0 cu Politehnica Timișoara), excepțiile numindu-se atunci fundașul Bărboianu (introdus totuși în ultimele 20 de minute, în locul lui Szijj) și mijlocașul Robert Petre (pe postul căruia au jucat cu Poli câte o repriză Curescu și Chera). Și de această dată, în a doua repriză și-au găsit locul în echipă Chera și cea de-a doua pereche de atacanți, Velcotă și Avramovici, care acum a și marcat.

 

Ca și în meciul precedent, rosso-nerii au deschis scorul rapid, în minutul 2, de această dată prin tânărul Alexandru Negru (18 ani): „așezare” Breșneni și „torpilă” în vinclu expediată de Negru de la 25 de metri! Gazdele se puteau desprinde până la pauză dacă nu ratau alte ocazii, însă nici oaspeții nu au fost departe de gol, Zimmermann opunându-se de două ori egalării. Scorul avea să fie majorat în repriza secundă (min. 59), Bărboianu plasând balonul la rădăcina barei, cu o execuție din afara careului. Arădenii păreau că reintră în cărți în min. 77, când o boltă peste apărarea gazdelor l-a găsit lansat singur spre poartă pe Bogdan Bozian, care a prins un voleu imparabil. Însă peste nici trei minute, Velcotă trimite pe poziție viitoare pentru Avramovici și acesta plonjează în mingea pe care avea să scrie 3-1 (min. 80). Pe final de meci, Cheregi i-a introdus în teren pe fundașul francez Ludovic Erhard și pe juniorul de 17 ani Paul Mereu, tânărul goalkeeper făcându-și astfel și el debutul în echipa mare.

 

În aceeași etapă s-a mai jucat în Seria 8 meciurile: Şoimii Lipova – Avântul Periam 5-0, Crişul Chişineu Criş – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii 1-1, Phoenix Buziaş – Pobeda Star Bisnov 0-1, Gloria Lunca Teuz Cermei – ACB Ineu 1-1. Situația în prima jumătate a clasamentului, după patru etape: 1. CSM Reșița – 12 puncte (golaveraj 11-2); 2. Șoimii Lipova – 9 (10-3); 3. Pobeda Star Bisnov – 9 (7-7); 4. CSC Ghiroda și Giarmata Vii – 7 (10-6); 5. ACB Ineu – 4 (8-7).

 

Pentru reșițeni urmează o serie de trei meciuri în nouă zile: în campionat, vineri, 23 septembrie, la ACB Ineu și sâmbătă, 1 octombrie, cu Pobeda Star Bisnov, și în Cupa României, miercuri, 28 septembrie, cu CS Mioveni – echipa de primă ligă pregătită mai nou de Flavius Stoican, care a condus ieri în Giulești și avea să piardă abia în final, deși Rapidul a jucat mai bine de o repriză cu om în plus.

 

Explicație foto: Tânărul Alex Negru, la înălțime (secvență din meciul cu Șoimii Lipova). Credit foto: Zoli Bagosi

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available